Ponta către investitori: Vreau să punem capăt crizei politice şi de luni să ne întoarcem la economie

Premierul Victor Ponta le-a spus reprezentanţilor mediului de afaceri că doreşte ca duminică, prin votul la referendum, criza politică să se încheie, iar de luni problemele economice şi financiare să redevină prioritatea principală, iar investitorii să beneficieze de stabilitate şi predictibilitate.

827 afișări
Imaginea articolului Ponta către investitori: Vreau să punem capăt crizei politice şi de luni să ne întoarcem la economie

Ponta către investitori: Vreau să punem capăt crizei politice şi de luni să ne întoarcem la economie (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Şeful Guvernului s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii camerelor de comerţ naţionale şi ai camerelor de comerţ străine reprezentate în România

"Vroiam astăzi (...) să vă asigur că, duminică, criza politică se va încheia, într-un fel sau altul, prin decizia democratică a poporului român şi că de luni ne întoarcem la problema numărul unu a oricărei ţări europene în acest moment, şi anume situaţia economică şi financiară. În baza evaluării noastre, criza politică a influenţat piaţa financiară, în special cursul de schimb, şi de aceea duminică sunt la fel de dornic ca şi dumneavoastră să punem capăt, într-un mod democratic, prin vot, unei crize politice şi de luni să avem stabilitate, predictibilitate şi coerenţă în actul economic, ceea ce cred că fiecare investitor privat, străin sau român, mai mare sau mai mic, îşi doreşte pentru România", a spus Ponta.

El a susţinut că Guventrul este în grafic cu angjamentele asumate în acordul cu Fondul Monetar Internaţional, inclusiv în privinţa limitei de deficit, iar pentru măsurile economice care vor fi discutate cu organismele financiare internaţionale există semnale pozitive astfel încât să fie adoptate.

Cotaţiile monedei naţionale nu s-au oprit din creştere, în lipsa unei intervenţii vizibile din partea băncii centrale, astfel că la finalul sesiunii interbancare rata de schimb a atins un nou record istoric, de 4,64 lei/euro.

În jurul orei 17:00, băncile cotau euro la 4,6370 - 4,6400 lei, cu 0,96% peste nivelul de la închiderea de vineri, de 4,5925 - 4,5950 lei/euro.

Referinţele publicate de Banca Naţională a României (BNR) pentru euro şi dolar au urcat luni la noi maxime istorice, de 4,6009 lei/euro şi respectiv 3,7999 lei/dolar.

Leul s-a depreciat abrupt în ultimele trei săptămâni, cu 3,4% la nivelul referinţei, deşi banca centrală a intervenit permanent în piaţă pentru a limita căderea monedei naţionale. Percepţia jucătorilor a fost şi continuă să fie afectată de turbulenţele politice, care au avut ecouri internaţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici