Ponta cere comisarului UE pe Agricultură sprijin la PNDR şi arată preocuparea pentru embargoul rus în Moldova

Premierul Ponta i-a cerut comisarului european pe Agricultură sprijin pentru aprobarea de către Comisia Europeană, în cel mai scurt timp, a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi şi-a exprimat preocuparea faţă de efectele embargoului rus asupra sectorului agro-alimentar din Moldova.

393 afișări
Imaginea articolului Ponta cere comisarului UE pe Agricultură sprijin la PNDR şi arată preocuparea pentru embargoul rus în Moldova

Victor Ponta (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, se află, pentru prima dată, în vizită oficială în România.

"Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa că România va primi în cel mai scurt timp aprobarea finală a Comisiei Europene asupra Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR), solicitând sprijinul comisarului Hogan în acest sens. Demararea acestui Program este una stringentă, dată fiind nevoia de investiţii şi de asigurare a creşterii competitivităţii sectorului în contextul unei pieţe concurenţiale extrem de exigente la nivel global. De asemenea, prim-ministrul s-a arătat preocupat de efectele embargoului rus asupra sectorului agro-alimentar din Republica Moldova şi a reiterat necesitatea de a se căuta în continuare soluţii concrete care să sprijine producătorii din această ţară", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Ponta a prezentat, conform sursei citate, şi situaţia absorbţiei fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, arătând că au fost cheltuite aproape 90% din totalul alocărilor, atât pentru plăţile directe, cât şi pentru investiţii.

În luna august a anului trecut, două instituţii-cheie din Rusia însărcinate cu controlul fluxului de producţie alimentară, Rosselhoznadzor şi Rospotrebnadzor, au interzis importuri din Ucraina, Republica Moldova, Uniunea Europeană şi SUA, în contextul sancţiunilor impuse de occidentali, din Moldova fiind interzise importurile de fructe şi vinuri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici