Ponta: În privinţa Kosovo trebuie să avem poziţia coordonată cu partenerii europeni şi transatlantici

Premierul Victor Ponta a declarat luni, în faţa Comisiilor reunite de politică externă, că, "strict personal", crede că România trebuie să aibă o poziţia coordonată cu partenerii europeni şi transatlantici în privinţa recunoaşterii independenţei Kosovo.

313 afișări
Imaginea articolului Ponta: În privinţa Kosovo trebuie să avem poziţia coordonată cu partenerii europeni şi transatlantici

Victor Ponta (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)

"Aici există o plajă extrem de largă de opinii, de la opinia, dintr-o parte, aceea de a nu recunoaşte niciodată, în niciun context, independenţa Kosovo, până la opinia din cealaltă parte, faţă de care mă apropii strict personal - este aceea de a avea România o poziţie coordonată cu partenerii noştri europeni şi transatlantici şi de a avea o acceptare a unei situaţii de realitate", a spus Ponta.

El a adăugat că decizia în acest sens aparţine celor trei actori cu atribuţii, respectiv Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului, care trebuie să o asume.

"Însă lucrurile acestea nu pt fi decise doar de către Guvern, nu pot fi decise doar de către preşedinte, nu pot fi decise doar de către Parlament. Am discutat de altfel şi cu preşedintele României aceste puncte de vedere şi cred că astăzi o discuţie pornind de la realitatea tehnică şi în urma dezbaterilor de azi ne ajută să ştim în ce dircţie ne îndreptăm, care e viteza cu care ne îndreptăm. Însă o astfel de decizie nu poate fi decât asumată de Parlament, de Guvern şi de Preşedinţie, pentru că e vorba de o problemă de politică externă importantă şi de interesele şi de reprezentarea legitimă a României în adoptarea acestor decizii", a spus Ponta.

El a arătat că această întâlnire a sa, ca premeier, cu membrii comisiilor de politică externă, la care iau parte şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, precum şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, reprezintă un nou pas în ideea unui tip de relaţie între Parlament şi Guvern inclusiv în ce priveşte deciziile de politică externă, respectiv un pas în sensul întăririi acestor relaţii şi al cooperării în luarea deciziilor, în sensul consultării.

"Azi ne aflăm în faţa dumneavoastră nu cu o propunere de decizie, ci doar cu o informare şi probabil o discuţie cu dumneavoastră referitoare la un punct delicat, dificil de pe agenda politicii externe a României şi a Europei", a spus Ponta.

Premierul a arătat că o discuţie deschisă cu comisiile de politică externă pe tema statutului Kosovo şi a relaţiei dintre România şi Serbia în acest domeniu este extrem de utilă pentru ca Guvernul, Ministerul de Externe şi el, ca prmeier, să poată să aibă o anumită strategie şi o anumită politică în acord cu Parlamentul şi cu preşedintele României.

"În acest moment, la nivel european mai sunt cinci state care nu au recunoscut statutul de independenţă al Kosovo. Între cele cinci state se află şi România. Diplomaţia românească, conform deciziei preşedintelui, premierului şi a unei rezoluţii adoptate de Parlament, a respectat de fiecare dată rezoluţiile la nivel politic. Însă suntem până la urmă într-o continuă adaptare la situaţia politică europeană şi mondială şi ideea de a avea această discuţie cu comisiile reunite e de a şti dacă România merge într-o anumită direcţie sau dacă într-un fel rămâne inflexibilă pe un punct de vedere pe care şi l-a asumat în urmă cu câţiva ani", a subliniat Ponta.

În urmă cu o lună, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care îndeamnă statele membre UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo să facă acest lucru cât mai curând.

Ca urmare a acestei deczii, premierul Victor Ponta a declarat atunci că România trebuie să meargă alături de familia europeană în cazul Kosovo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici