Ponta: Oprea preia miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Gabriel Oprea va prelua miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne, el precizând că va trimite de dimineaţă propunerea către preşedintele Traian Băsescu, pentru emiterea decretului de numire.

525 afișări
Imaginea articolului Ponta: Oprea preia miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne

Ponta: Oprea preia miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Victor Ponta a precizat, într-o intervenţie telefonică la România TV, referitor la întrevederea avută cu Traian Băsescu marţi seară, că a fost la preşedinte pentru a-i prezenta rezultatul votului Parlamentului şi Hotărârea care deja a fost publicată în Monitorul Oficial şi pentru a-i cere, în baza prevederilor constituţionale, să îi numească pe noii miniştri.

"Nu avem niciun fel de concluzie în această seară, a rămas că discutăm şi mâine (miercuri - n.r.) să găsim soluţia pentru aplicarea Hotărârii Parlamentului", a menţionat Ponta.

În ceea ce priveşte situaţia de la Ministerul de Interne, unde interimatul asigurat de vicepremierul Gabriel Oprea expiră în 8 martie, premierul a arătat că acesta va prelua portofoliul, ca titular, miercuri.

"Până acceptă preşedintele decizia Parlamentului şi îi numeşte pe toţi miniştrii, să nu ne trezim că vineri nu mai există deloc ministru de Interne şi avem o situaţie de urgenţă şi nu are nimeni voie să semneze. Ori, din punctul acesta de vedere, evident că domnul Oprea o să preia funcţia cu totul, nu doar ca interimar, mâine (miercuri - n.r.), pentru că preşedintele pleacă după aceea din ţară, la Dublin, însă eu recunosc că sper ca mâine să se aplice Hotărârea Parlamentului şi decizia CC şi să avem tot Guvernul, dar asta nu pot să-l oblig pe preşedinte", a spus Ponta.

Premierul a mai spus că va trimite miercuri dimineaţă propunerea cu privire la Ministerul de Interne.

"Mâine dimineaţă fac imediat propunerea, ca să nu ne trezim vineri seară că chiar nu mai poate nimeni să semneze pentru ministrul de Interne", a arătat el.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că soluţia pentru a evita expirarea mandatului interimar al ministrului de Interne este ca viceprim-ministrul Gabriel Oprea să îşi dea demisia din funcţie pentru a fi numit şef la Interne.

"Poate demisiona viceprim-ministrul spre a fi în actualul Guvern ministru de Interne, deci nu pe procedura generată de hotărâre. Am dat un exemplu ce se poate face. Sigur, premierul va decide ce va face", a menţionat Traian Băsescu.

Preşedintele a spus că, în oricare dintre situaţii, rămâne problema expirării mandatului ministrului de Interne.

"În cazul în care se dă un termen neconvenabil la CC ar accelera procesele şi am putea avea noul guvern foarte rapid. Dacă acest lucru se va întâmpla şi se va întâmpa ori aşteptarea pentru răspunsul CC şi decizia CC la sesizarea făcută astăzi de PDL şi PMP ori se va declanşa şi procedura pentru un nou program de guvernare care să acopere înţelegerile dintre partidele actualei coaliţii, deci, în oricare dintre situaţii, rămânem cu o problemă: expirarea mandatului interimar al ministrului de Interne", a spus el.

Băsescu a menţionat că a convenit cu premierul Victor Ponta care este soluţia în acest caz.

"Nu vă comunic neapărat soluţia, dar am convenit cu prim-ministrul care este soluţia ca să nu ajungem în această situaţie. Dacă mâine premierul va face solicitările pe care le-am convenit astăzi, cu siguranţă nu vom ieşi din termenul de interimat la Interne. Ce se va face vă va spune premierul, dar am discutat împreună o soluţie pentru problema Internelor, având în vedere că este un minister extrem de important", a arătat şeful statului.

Interimatul la Ministerul de Interne, asigurat de vicepremierul Gabriel Oprea, expriră în 8 martie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici