Ponta: Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru. PNL va face o altă propunere

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor, el menţionând că, până la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată preşedintelui Traian Băsescu.

866 afișări
Imaginea articolului Ponta: Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru. PNL va face o altă propunere

Victor Ponta (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Premierul Ponta a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă susţinută, la sediul USL, alături de vicepremierul liberal Daniel Chiţoiu.

"PNL se va reuni până la data menţionată de domnul premier şi BPN va nominaliza altă persoană", a spus la rândul său Chiţoiu.

El a adăugat că sunt mai multe propuneri din PNL pentru funcţia respectivă, fiind vorba de persoane care au mai îndeplinit funcţii administrative sau parlamentari.

Liberalul Ovidiu Silaghi fusese nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

În prezent, premierul Ponta este ministru interimar al Transporturilor, iar secretarul de stat Cristian Ghibu coordonează activitatea instituţiei.

Preşedintele Traian Băsescu anunţase, în 23 iulie, că va lua în 23 august o decizie privind numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor. Potrivit preşedintelui, mandatul interimar la Transporturi expiră la 25 august

Şeful DNA a cerut, luni, procurorului general al Românieri să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă în formă continuată, fapte din perioada în care a fost ministru al Transporturilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici