Ponta: Udrea, modelul lui Băsescu în variantă feminină. Şi-ar pune şi barbă ca să apară la televizor

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la Buzău, că îşi doreşte ca Elena Udrea să candideze la Preşedinţie pentru ca românii să aibă în faţă "modelul lui Băsescu în variantă feminină", apreciind că Udrea "şi-ar pune şi barbă" pentru a-şi face campanie şi pentru a apărea la televizor.

395 afișări
Imaginea articolului Ponta: Udrea, modelul lui Băsescu în variantă feminină. Şi-ar pune şi barbă ca să apară la televizor

Elena Udrea (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Victor Ponta a declarat, luni, la Buzău, unde s-a aflat într-o vizită de lucru, că personal îşi doreşte ca Elena Udrea să candideze la Preşedinţie pentru ca "lumea să aibă în faţă modelul lui Băsescu în variantă feminină", adăugând că Udrea "şi-ar pune şi barbă" pentru a fi dată la televizor.

În cadrul aceleiaşi vizite, premierul Victor Ponta a declarat că Traian Băsescu se află în campanie electorală cu Elena Udrea, iar până pe 25 mai el va lua deciziile importante, referindu-se, în acest context, la decizia interdicţiei de survol asupra României.

"În mod normal, preşedintele trebuia să ia decizia de interzicere a survolului, asta dacă era în Bucureşti sau îl interesa, dar el este în campanie electorală cu Udrea la Arad, aşa că până pe 25 mai, când îşi termină campania cu Udrea, iau eu deciziile importante pentru România şi mi le asum, ca vicepreşedinte CSAT", a spus Ponta.

La Buzău, Ponta a apreciat ca fiind "descalificant" dialogul dintre Traian Băsescu şi vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin.

"Descalificant pentru amândoi. Preşedintele unei ţări membre NATO şi UE nu are voie să se exprime folosind limbajul domnului Băsescu, Rogozin e la acelaşi nivel scăzut. Însă dincolo de asta, când vorbeşti în numele României trebuie vorbit serios la nivel instituţional, ideea de a pomeni de vodcă e la fel de inspirată ca ideea lui Udrea de a sări cu paraşuta să te asociezi cu ce crede poporul că eşti cel mai asociat e o greşeală uriaşă, n-are voie să răspundă astfel, trebuie să răspundă instituţional", a mai spus Victor Ponta.

Şeful Guvernului a plecat, sâmbătă, la Copenhaga, pentru a susţine echipa României la Eurovision, el susţinând că pentru această deplasare nu a folosit bani de la buget.

Duminică seară, întors de la Copenhaga, Ponta a declarat că acest concurs muzical din acest an a arătat că, la nivel geopolitic european, România nu are încă foarte mulţi prieteni, dat fiind modul în care s-a votat, fapt care trebuie să dea de gîndit.

Elena Udrea a declarat, duminică, la Timişoara, unde a participat la o dezbatere oprganizată de Fundaţia Mişcarea Populară, că Victor Ponta a purtat ghinion echipei României la Eurovision şi că nu ar mai trebui să meargă să susţină concurenţii români, adăugând că atunci când l-a întrebat din ce bani a mers la Copenhaga premierul "a mai scos un aşa-zis raport al Corpului de Control".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici