Ponta: USL, pregătită să revoteze legile nepromulgate de Băsescu chiar înainte de debutul sesiunii

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că USL, prin grupurile sale reunite, este pregătită să revoteze în Parlament legile privind cumpărarea terenurilor, energia regenerabilă şi parteriatul public-privat.

387 afișări
Imaginea articolului Ponta: USL, pregătită să revoteze legile nepromulgate de Băsescu chiar înainte de debutul sesiunii

Ponta: USL, pregătită să revoteze legile nepromulgate de Băsescu chiar înainte de debutul sesiunii (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"De asemenea, chiar dinainte de a începe sesiunea parlamentară din februarie, comisiile reunite şi grupurile noastre sunt pregătite să revoteze acele legi blocate de preşedintele Băsescu şi care afectează viaţa de zi cu zi a fiecărui cetăţean", a spus Ponta, după şedinţa USL, el exprimând astfel decizia politică a USL privind priorităţile parlamentare ale începutului de an.

Ponta a spus că se referă în mod concret la Legea privind cumpărarea terenurilor, care e o lege elaborată de către ministrul Agriculturii şi ministrul Justiţiei şi care, fără a interzice cumpărarea de terenuri de către cetăţeni ai UE, include nişte condiţii exptrem de importante pentru ca cetăţenii români să aibă evident dreptul şi sprijinul pentru a cumpăra terenuri.

"De ce a refuzat preşedintele Băsescu promulgarea legii e o întrebare la care foarte greu se poate găsi un răspuns raţional", a adăugta Ponta.

El a făcut referire şi la Legea privind energia regenerabilă, respinsă de la promulgare de către preşedintele Traian Băsescu, şi care, potrivit premierului, face ca facturile românilor să nu crească prin creşterea subvenţiiilor pentru energia regenerabilă.

Ponta a precizat că USL este pregătită să revoteze şi Legea privind parteneriatul public-privat, despre care a spus că vizează oportunităţile României de a-şi dezvolta proiecte de infrastrutură importante.

Ponta a mai spus că USL are în vedere şi o nouă Lege a minelor, care să privească toate tipurile de exploatări miniere, cu respectarea celor mai înalte standarde de mediu şi a interesului de a crea locuri de muncă şi de a folosi poteţialul României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici