Premieră: Senatul lasă Guvernul fără puterea de a da ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare

Senatul a respins, marţi, proiectul de lege referitor la abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe simple în vacanţa parlamentară cu 25 de voturi pentru, opt abţineri şi 77 de voturi împotrivă.

1155 afișări
Imaginea articolului Premieră: Senatul lasă Guvernul fără puterea de a da ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare

Premieră: Senatul lasă Guvernul fără puterea de a da ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare

”Aşa cum am anunţat, grupul senatorial al PSD va vota împotriva proiectului de lege privind abilitarea acestui guvern de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare”, a declarat Şerban Nicolae (PSD).

Senatorul liberal Puiu Hassoti făcuse un apel la colegii săi de a vota proiectul de lege.

”Nu s-a întâmplat niciodată ca să fie respinsă solicitarea guvernului de a emite ordonanţe. Sigur, pot fi şi premiere. Dar una e să fie o premieră corectă, favorabilă ţării pănă la urmă şi alta e să nu laşi guvernul să emită ordonanţe”, a spus liberalul.

Abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare a primit marţi aviz favorabil de la Comisia juridică a Senatului, după ce au fost respinse toate amendamentele celorlalte comisii parlamentare, urmând ca plenul să se pronunţe tot marţi.

Decizia din Comisia juridică vine după ce PSD ameninţase, prin vocea preşedintelui Liviu Dragnea, că va limita posibilitatea Cabinetului Cioloş de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare.

Liderul PSD Liviu Dragnea şi copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, au convenit, săptămâna trecută, să elimine din legea de abilitare ”acele ordonanţe pe care noi nu credem că Guvernul trebuie să aibă abilitatea să le emită”.

”Colegii mei au spus şi azi că în acel proiect de lege Guvernul a pus foarte multe năzbâtii”, a mai spus Liviu Dragnea.

Proiectul urmează să fie dezbătut şi votat şi de Camera Deputaţilor, for decizional.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici