Preşedintele Băsescu le cere politicienilor să nu-l implice în eventuale dispute din interiorul USL

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, declară că preşedinte Traian Băsescu le solicită politicienilor "să nu-l implice în niciun fel în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale". Preşedinţia a publicat un comunicat referitor la "Zvonurile potrivit cărora preşedintele României, domnul Traian Băsescu, ar fi implicat în eventuale dispute din interiorul USL".

2109 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu le cere politicienilor să nu-l implice în eventuale dispute din interiorul USL

Traian Băsescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Referitor la zvonurile, vehiculate de o parte a presei în cursul dimineţii de miercuri, 12 decembrie a.c., potrivit cărora preşedintele României, domnul Traian Băsescu, ar fi implicat în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale (USL), purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, domnul Bogdan Oprea, face următoarea declaraţie: «Domnul preşedinte Traian Băsescu le solicită politicienilor să nu-l implice în niciun fel în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale. De asemenea, domnul preşedinte Traian Băsescu face un apel la jurnalişti ca, atunci când primesc o informaţie neoficială care-l implică pe preşedintele României sau Administraţia Prezidenţială, să o verifice în mod oficial înainte de difuzare pentru a evita, astfel, lansarea unor dezinformări în spaţiul public»", se arată îm comunicat.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că deţine informaţii că şeful statului ar fi contactat o persoană din PSD pentru a-i propune poziţia de premier, însă acest lucru nu s-ar fi materializat, menţionând că i s-ar fi confirmat acest lucru din "expresia" persoanei respective.

Antonescu a fost întrebat dacă ştie ca preşedintele Traian Băsescu să fi contactat alte persoane din USL pentru a le propune desemnarea pentru poziţia de prim-ministru.

"Cred că da, după informaţiile... dar repet neconfirmate în sens juridic aşa, da", a răspuns Antonescu, precizând că Băsescu "a sunat, a trimis vorbă".

El a fost chestionat cum i s-a conformat această informaţie. "Privesc chipul oamenilor, cunosc faţa omului când minte, când i-e frică. Toţi avem o experienţă de viaţă", a replicat liderul PNL.

Ulterior, el a precizat că Băsescu ar fi "căutat în interiorul USL, a explorat alte ipoteze" şi nu ştie sigur dacă a fost vorba despre o convorbire telefonică a şefului statului cu persoana în cauză.

Antonescu a precizat că nu poate să spună despre cine este vorba.

"Din PSD, din PNL nu se punea problema, de la bun început. Singura posibilitate a domnului Băsescu de a crea, să zicem aşa oarecare neclaritate în sânul USL, teoretic nu putea fi decât prin PSD. Pentru că o variantă cu cineva din PNL, în afară de faptul – trebuie să spun – nimeni din PNL nu se preta la o asemenea ipoteză, nu mergea. Pentru că PSD a intrat şi a învestit în această construcţie politică, USL, având drept obiectiv major funcţia de prim-ministru. PSD-ul nu avea cum merge la nicio combinaţie, că-l iubeau, că nu-l iubeau pe Victor Ponta, nu avea cum merge cineva din PSD la o combinaţie în care premierul să aparţină altcuiva", a spus Antonescu.

Preşedintele PNL a fost întrebat dacă este cazul lui Mircea Geoană care să fi fost sunat de Traian Băsescu. "Nu ştiu, eu nu ascult convorbirile oamenilor şi nu...(...) Nu l-am întâlnit pe domnul Geoană", a replicat Antonescu. Liderul PNL a mai precizat că nu este nici cazul secretarului general, Liviu Dragnea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici