Preşedintele Băsescu a participat la şedinţa de Guvern

Preşedintele Traian Băsescu a plecat de la Guvern după o discuţie de aproximativ o oră cu membrii Cabinetului, în care principala temă de discuţie a fost Legea ANI, fiind abordate şi alte teme, precum combaterea evaziunii fiscale, procesul de restructurare şi absorbţia fondurilor europene.

29 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu a participat la şedinţa de Guvern

Preşedintele Băsescu a participat la şedinţa de Guvern (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Un alt subiect de discuţie în şedinţa de guvern, în prezenţa preşedintelui, a fost situaţia din Republica Moldova din punct de vedere al efectelor inundaţiilor şi solicitarea de sprijin transmisă României de către şeful statului vecin.

La Palatul Victoria, preşedintele a cerut coaliţiei de guvernare ca prin reprezentanţii săi să insiste în dezbaterile parlamentare privind Legea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) ca funcţionarea instituţiei să fie reglementată printr-un singur act normativ.

El a arătat că, în prezent, există 3-4 legi cu reguli privind funcţionarea ANI şi a arătat că este necesar să existe o decizie politică pentru elaborarea unei singure legi.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, că va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară la începutul lunii august, în primul rând pentru legea ANI.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a primit scrisoarea şefului statului privind convocarea unei sesiuni extraordinare în prima parte a lunii august, precizând că, după ce Camera va primi motivarea CC la legea ANI, va avea loc o şedinţă de Birou Permanent.

Curtea Constituţională a decis, luni, că este neconstituţională Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în urma unei sesizări formulate de preşedintele Traian Băsescu.

În 13 iulie, şeful statului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea ANI reexaminată, menţionând că dispoziţiile referitoare la comisiile de cercetare a averilor sunt de competenţa Senatului în calitate de prima Cameră sesizată şi a Camerei Deputaţilor, în calitatea de Cameră decizională.

Conform Constituţiei, preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.

Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.

Ultima şedinţă de guvern la care a fost prezent şeful statului a fost în iunie 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici