Iohannis, despre noul dosar ce-l vizează pe Dragnea: Persoanele condamnate sau cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, în Suedia, întrebat fiind despre noul dosar care îl vizează pe Liviu Dragnea, că persoanele condamnate sau cercetate penal nu ar trebui să fie în aparatul de conducere al statului.

1185 afișări
Imaginea articolului Iohannis, despre noul dosar ce-l vizează pe Dragnea: Persoanele condamnate sau cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului

Preşedintele Klaus Iohannis susţine o declaraţie de presă înaintea Summitului social din Suedia

"Eu m-am exprimat de foarte multă vreme Din capul locului, persoanele care au fost condamnate sau cercetate penal nu trebuie să fie în conducerea statului, punct", a declarat Klaus Iohannis, în Suedia, fiind întrebat cum comentează faptul că preşedintele Camerei Deputaţilor este cercetat într-un nou dosar.

DNA a anunţat luni că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea Tel Drum în privinţa acordării de contracte.

Dosarul a fost deschis ca urmare a unui sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă), transmisă procurorilor pe 30 septembrie 2016, privind suspiciuni de obţinere nelegală pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene a unor fonduri europene.

Iohannis, în Suedia: Dorim politici europene care nu discriminează. „Erasmus” trebuie încurajat

Preşedintele Klaus Iohannis participă vineri la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă echitabile şi a creşterii economice în Uniunea Europeană, la Göteborg, în Suedia, unde va discuta despre importanţa educaţiei pentru îndeplinirea cerinţelor de pe piaţa muncii.

„Începem astăzi un summit la Goteborg puţin mai special, dedicat unei teme pe care am numit-o Europa Socială. Este vorba, în principal, despre creştere economică şi locuri de muncă, să discutăm cum putem avea mai multe locuri de muncă în special pentru tineri. Eu voi sublinia importanţa acestei teme pentru România, dar şi abordarea noastră. Noi ne dorim o abordare echitabilă, nu dorim să avem politici europene care discriminează anumite părţi ale continentului. Noi pledăm pentru un învăţământ adaptat nevoilor economiei. Cu siguranţă vom găsi căile cele mai bune pentru a pregăti tinerii să între cu succes pe piaţa muncii”, a spus Iohannis, înainte de începerea Summitului.

Şeful statului a subliniat că programele educaţionale europene, cum ar fi „Erasmus”, prin care tinerii au posibilitatea să studieze în străinătate, ar trebui încurajate.

„În a doua parte a întâlnirii noastre, spre prânz, vom discuta despre educaţie şi cultură. Noi vrem să încurajăm programele educaţionale care au adus un succes extraordinar pentru noi, cum este, de exemplu programul Erasmus, care trebuie extins şi programat. Cred că România este o ţară în care «cultură» se scrie cu literă mare şi în acest sens vom susţine activităţile românilor care activează în domeniul cultural”, a mai spus Iohannis.

În cadrul reuniunii din Suedia vor fi discutate politicile şi iniţiativele în domeniu la nivel european, pentru a identifica modalităţile prin care Uniunea Europeană, statele membre şi partenerii sociali pot asigura îndeplinirea priorităţilor economice şi sociale comune.

Vor fi abordate subiecte precum: locuri de muncă echitabile, pieţe ale muncii europene funcţionale şi echitabile, oportunităţi egale, protecţie socială eficientă şi sustenabilă, şi promovarea dialogului social, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, înainte de Summitul social de la Göteborg, din Suedia, că îşi doreşte ca politicile europene în domeniul locurilor de muncă să nu discrimineze „anumite părţi ale continentului”, subliniind că programul „Erasmus” pentru studenţi trebuie încurajat.

Klaus Iohannis participă, vineri, la Summitul social privind promovarea locurilor de muncă echitabile şi a creşterii economice în Uniunea Europeană, la Göteborg, în Suedia, unde va discuta despre importanţa educaţiei pentru îndeplinirea cerinţelor de pe piaţa muncii.

Înaintea participării la acest Summit, şeful statului a susţinut o declaraţie de presă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici