Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut cu 0,06% în ianuarie faţă de luna precedentă

Rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a crescut cu 0,06% în ianuarie 2015 faţă de decembrie 2014, de la 51,81% la 51,87%, potrivit datelor postate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

193 afișări
Imaginea articolului Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut cu 0,06% în ianuarie faţă de luna precedentă

Rata de absorbţie a fondurilor europene a crescut cu 0,06% în ianuarie faţă de luna precedentă (Imagine: Shutterstock)

Absorbţia curentă (declaraţiile de cheltuieli transmise la Comisia Europeană) a crescut cu 0,06% (12 milioane de euro) în ianuarie faţă de luna precedentă, de la 51,81% (9,954 miliarde de euro) la 51,87% (9,966 miliarde de euro).

Cele 12 milioane de euro au fost absorbite în cadrul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PO DCA), unde nivelul de absorbţie a ajuns la 77,54% faţă de 72,02% în decembrie.

De altfel, PO DCA este şi programul operaţional cu cea mai mare absorbţie de până acum din cele şapte, dar suma alocată pentru perioada 2007-2013 este mică - 208 milioane de euro.

Cea mai scăzută rată de absorbţie este la Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu) - 42,28% (1,866 miliarde de euro din cele 4,413 miliarde de euro alocate).

În ceea ce priveşte plăţile intermediare de la Comisia Europeană, nivelul a rămas la nivelul din decembrie: 44,89% (8,625 miliarde de euro).

Plăţile interne către beneficiari au crescut în ultima lună de la 44,386 miliarde de lei la 44,877 miliarde de lei.

Rata de absorbţie a fondurilor europene pentru 2007-2013 va fi de 80%, iar 20% vor fi dezangajări, în mod egal, pentru Programele de Mediu şi Transporturi, a declarat, pe 8 ianuarie, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici