Video REPORTAJ - Iohannis, mesaj către românii din Germania: Vreau să schimbăm modul de a face politică în ţară - VIDEO, FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au petrecut, joi seara, la Berlin, mai bine de o oră printre cei aproximativ 300 de români veniţi din toate colţurile Germaniei pentru a se întâlni cu şeful statului, Iohannis transmiţându-le că vrea să schimbe modul de a se face politică în ţară.

2154 afișări

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a încheiat, joi seara, vizita din Germania printr-o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din această ţară.

Peste 300 de români din Berlin dar şi din alte oraşe germane, de la copii mici la persoane de peste 70 de ani, au venit la întâlnirea cu şeful statului organizată la sediul Ambasadei României.

Însoţit de Carmen Iohannis, şi de consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, Leonard Orban, George Scutaru şi Lazăr Comănescu, preşedintele Klaus Iohannis a sosit, la ora 18:00, la Ambasada de la Berlin, unde românii îl aşteptau cu nerăbdare.

"Este o mare bucurie pentru mine să pot să fiu în această seară aici, împreună cu dumneavoastră. Este o întâlnire mult aşteptată, cel puţin din partea mea", şi-a început Klaus Iohannis discursul, moment în care românii prezenţi au exclamat şi ei în cor că întâlnirea a fost mult aşteptată "şi din partea noastră".

Un alt moment emoţionat din discurs a fost atunci când şeful statului le-a reamintit de votul din 16 noiembrie.

"Anul trecut, pe 16 noiembrie, alături de celelalte comunităţi din diaspora, aţi făcut posibil triumful democraţiei. Nu mă refer la rezultatul în sine al alegerilor, ci la dovada vie că fiecare vot contează, că fiecare cetăţean are un cuvânt de spus şi poate decide viitorul României", a spus Iohannis, afirmaţie care a provocat aplauze puternice din partea românilor prezenţi la întâlnire.

Klaus Iohannis le-a spus românilor din Germania că sunt ambasadorii României şi prin tot ceea ce face construiesc "un renume al ţării noastre".

Preşedintele le-a transmis că este conştient de faptul că votul din noiembrie este "purtătorul unei mari speranţe", astfel că le-a comunicat câteva dintre lucrurile pe care şi le-a asumat la început de mandat.

"Prezenţa mea aici este expresia aspiraţiei spre o politică externă apropiată de cetăţenii români, oriunde s-ar afla aceştia. Mi-am asumat o politică externă mai creativă, mai transparentă şi mai activă, prin care să valorificăm oportunităţi, să consolidăm relaţii, să ne facem mai bine auziţi în lume. Vreau ca românii, oriunde trăiesc, să fie mândri de modul în care sunt reprezentaţi în plan extern. Şi îmi doresc ca întărirea relaţiilor cu celelalte state să aibă consecinţe practice pentru orice cetăţean", a afirmat Iohannis.

Şeful statului le-a vorbit românilor din diaspora şi despre situaţia din România, după votul din noiembrie. "Pe de altă parte, în ţară, am spus că vreau să schimbăm modul în care se face politică. Să înlocuim scandalul cu dialogul, să depăşim logica permanentului conflict şi să construim reguli durabile. Doar aşa putem să avem instituţii eficiente şi solide, care lucrează pentru oameni. Doar aşa putem ajunge în mod real la acea prosperitate şi stabilitate care i-ar face şi pe românii plecaţi să se întoarcă cândva acasă", a mai spus şeful statului.

El le-a povestit românilor că îşi doreşte reguli noi de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale, "mai riguroase şi mai transparente", dar şi o lege care să asigure dreptul de vot al românilor din străinătate".

"Îmi doresc reguli noi pentru partidele politice, care să încurajeze participarea, să aducă politica mai aproape de cetăţean. Dar, mai ales, îmi doresc o lege care să asigure dreptul de vot al cetăţenilor din diaspora. Garantarea condiţiilor şi găsirea unei soluţii pentru ca toţi românii din diaspora să îşi poată exercita dreptul constituţional la vot este o chestiune de principiu. Aceasta este o prioritate a actualei sesiuni parlamentare şi voi urmări cu mare atenţie mersul lucrurilor în Parlament", le-a promis Iohannis românilor din diaspora.

După discurs, Klaus Iohannis şi soţia sa au fost asaltaţi de românii care au dorit fie să facă fotografii cu ei, fie să le spună păsurile sau să le facă diverse cadouri simbolice.

"Daţi-mi un metru de aer şi atunci vă promit că fac poză cu toţi, vorbesc cu toţi, semnez tot", a glumit Klaus Iohannis, în momentul în care invitaţii l-au înconjurat, nerăbdători să stea de vorbă cu el.

Printre invitaţi s-au aflat şi cunoscuţi ai soţilor Iohannis cu care aceştia au discutat, în română şi în germană, dar şi primul parlamentar german născut în România, Bernd Fabritius, şi europarlamentarul PSD Ioan-Mircea Paşcu.

O doamnă în vârstă de 70 de ani, originară din Fălticeni dar stabilită de 15 ani la Berlin, a spus că s-a gătit toată ziua pentru a veni să-l vadă pe preşedinte.

"Am venit cu tot dragul, am stat toată ziua şi m-am gătit ca să vin să-l văd pe domnul preşedinte pentru care am votat şi prima dată şi a doua oară, şi, deşi sunt şi eu la o vârstă, am venit şi la miting aici la ambasadă ca să vadă că sunt necesare mai multe camere de votat, mai multe ştampile", a spus doamna, fostă asistentă medicală.

Un alt român stabilit în apropiere de capitala germană a spus că a venit, împreună cu fratele său, să-i spună preşedintelui "păsurile" sale, cel mai important fiind cel al dreptului la vot pentru toţi românii care "şi-au făcut un rost afară".

Alţi români au dorit pur şi simplu să aibă amintire o fotografie cu preşedintele sau cu soţia acestuia, în timp ce alţii le-au urat să aibă putere să treacă "prin toate greutăţile".

Peşedintele Iohannis a primit din partea unui reprezentant al diasporei germane un tricou al echipei Bayern Munchen.

Acesta i-a transmis şefului statului să fie numărul 1, la fel cum cei de la Bayern Munchen sunt numărul 1 in fotbal.

Preşedintele a stat mai bine de o oră la întâlnirea cu românii.

La final, Carmen Iohannis a făcut o fotografie şi cu jurnaliştii din delegaţia română de presă care l-a însoţit în vizita oficială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici