Şandru: Filmul cu Băsescu lovind un copil este veridic

Preşedintele PIN, Lavinia Şandru, a declarat, vineri, că filmul prezentat joi pe site-ul ziarului "Gardianul" în care Traian Băsescu pare că loveşte un copil este veridic şi că reacţiile de joi seara ale şefului statului certifică acest lucru.

Lavinia Şandru, preşedintele PIN (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Scena este veridică şi chiar reacţiile lui Băsescu certifică lucrul acesta. Nu ştia dacă a pălmuit vreun copil. S-a retras trei ore cu consilierii săi care l-au sfătuit să dezmintă jenant", a declarat Lavinia Şandru, pentru MEDIAFAX.

Şandru a susţinut că a fost de faţă la producerea incidentului.

"Pe scenă, lângă Băsescu erau Roberta, Tăriceanu şi alţii, eu fiind în lateralul scenei. Băsescu începuse să dea microfonul la oameni. Copilaşul acela se ţinea scai după Băsescu şi când a ajuns în apropierea lui a zis ceva de genul «Trăiască Iliescu». Colegii începuseră să vorbească, deşi erau şocaţi. Nu puteam crede că s-a întâmplat aşa ceva. Noi speram ca Băsescu să fie ales pentru a salva România. La mine, eu fiind în lateralul scenei au ajuns reacţiile oamenilor care au văzut ce s-a întâmplat", a relatat Lavinia Şandru.

Ea a menţionat şi reacţia de atunci a Robertei Anastase. "Roberta, ca noi toţi de altfel, a spus «Doamne, nu pot să cred». Totuşi, a mai făcut o remarcă ciudată: «Dacă, Doamne fereşte, e adevărat, sper să nu fi filmat cineva»", a adăugat Lavinia Şandru.

Deşi în 2004 făcea campanie pentru Traian Băsescu, în prezent Lavinia Şandru este apropiată de PSD. De altfel, la începutul lunii noiembrie, ea şi Mircea Geoană au semnat un protocol de susţinere a candidatului PSD la prezidenţiale şi au plantat un pin în curtea sediului social-democraţilor.



comentează şi tu Momentan sunt 39 comentarii
Taguri:
ŞANDRU BĂSESCU ,
sandru basescu copil
COMENTARII
  • marian 7 feb 2010

    Stimata doamna,
    Inteleg ca sotu e in prag de puscarie. Nu ar fi mai bine ca dumneavoastra sa va concentrati asupra acestei probleme?

  • Maricica 29 nov 2009

    Doamna Sandru ,nu aveti credibilitate,asa ca ,lasati-o mai moale daca nu vreti sa castige domnul Basescu,ii aduceti voturi...uitati-va in oglinda,sunteti foarte patimasa!

  • a fost sau nu a fost? 28 nov 2009

    a fost sau nu a fost lavinia sandru de fata? a auzit doar reactiile oameniilor care au vazut? sandru nu are verticalitate politica... nu este nevoie de argumente, se subintelege. acum 5 ani ar fi fost in stare si sa jure ca nu ar fi existat nici un copil la acel miting. acum se baga in altceva.... peste 5 ani o sa fie in echipa lui vadim, sau mai vedem, mai este pana atunci...

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa