Scandal după demiterea peste noapte a anticomunistului Octavian Bjoza. Un deputat PNL se delimitează de decizia premierului liberal

Octavian Bjoza este unul dintre ultimii eroi în viaţă ai neamului românesc, iar cei care au luat decizia demiterii sale sunt, ca de obicei, în spatele cortinei, acuză deputatul PNL Florin Roman: „Ei iau decizii politice şi le înmânează, în plic, premierului”.

4959 afișări
Imaginea articolului Scandal după demiterea peste noapte a anticomunistului Octavian Bjoza. Un deputat PNL se delimitează de decizia premierului liberal

In imagine: Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor deţinuţki politici

„Octavian Bjoza nu este doar numele preşedintelui foştilor deţinuţi politici, ci unul dintre ultimii eroi în viaţă ai neamului românesc. Un adevărat <Memorial al durerii> în carne şi oase. Un om căruia regimul comunist nu i-a îndoit nici coloana vertebrală, nici convingerile! Schimbarea domniei sale este o eroare. Văd că mulţi arată cu degetul spre Florin Cîţu. Cei care au luat această decizie sunt, ca de obicei, în spatele cortinei. Ei iau decizii politice şi le înmânează, în plic, premierului”, spune Florin Roman.

El afirmă că ştie din câteva discuţii cu Octav Bjoza că nu era tocmai confortabil cu acest post, mai ales după ce partea de revoluţionari a rămas fără şef, „dar nu-şi putea abandona puţinii colegi, care mai trăiesc, de suferinţa din temniţele comuniste”.

„Parca suntem blestemaţi să nu ne preţuim adevăratele valori morale, decât după ce nu le mai avem. În cazul domnului Bjoza mai e încă timp pentru cei care au negociat <sinecura> unui erou să revină asupra deciziei. Iertare, domnule Bjoza”, conchide deputatul liberal.

Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, a fost demis din funcţia subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Decizia semnată de Florin Cîţu a fost publicată în Monitorul Oficial.

A pune în discuţie dimensiunile Holocaustului şi a încerca să pui pe umerii comunităţii evreieşti aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci şi un gest periculos, este explicaţia premierului Florin Cîţu, pentru care l-a demis pe Octav Bjoza.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
roman,
bjoza,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici