Plenul Senatului l-a eliberat din funcţie pe secretarul general adjunct numit luni

Plenul Senatului a decis, marţi, eliberarea din funcţie a secretarului general adjunct al Senatului Horia Ioan Marinescu, la numai o zi după numirea acestuia, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, remarcând ironic că acesta a fost "cel mai lung mandat".

159 afișări
Imaginea articolului Plenul Senatului l-a eliberat din funcţie pe secretarul general adjunct numit luni

Secretarul general adjunct al Senatului demisionează la o zi de la numire, fiind incompatibil (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Cred că a fost cel mai lung mandat, evident cu ghilimelele de rigoare", a spus Tăricceanu după ce senatorii au luat act, marţi, de demisia din funcţie a secretarului general adjunct al Senatului, din motive de incompatibilitate.

După şedinţa Biroului Permenent de marţi, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu a precizat că situaţia de incompatibilitate a fost discutată de conducerea acestei Camere.

"Nu am avut nicio demisie astăzi. S-a constatat că secretarul general adjunct este într-o situaţie de incompatibilitate, deci nu a fost o demisie. Practic nu îşi exercită această funcţie pentru că ar însemna să intre în incompatibilitate. Pe cale de consecinţă, constatăm vacanţa postului, sigur, prin demisie, nu prin altceva şi va trebui să numim un alt secretar general adjunct", a spus Dumitrescu.

Chestionat în legătură cu situaţia care a generat situaţia de incompatibilitate, senatorul PSD a spus că nu o cunoaşte: "Ieri nu s-a ştiut. Persoana respectivă a venit şi ne-a spus că se găseşte într-o situaţie de incompatibilitate. Nu m-am uitat în CV. În ceea ce priveşte susţinerea acestei poziţii a fost a unui alt grup parlamentar. Noi am înţeles că îndeplineşte toate condiţiile şi am întrebat. Persoana a constatat că urma să intre în incompatibilitate şi a preferat să îşi prezinte demisia".

Horia Ioan Marinescu a fost numit luni secretar general adjunct, cu 121 de voturi "pentru", patru voturi "împotrivă" şi şapte abţineri.

Înainte de votul dat pentru numirea lui Horia Ioan Marinescu ca secretar general adjunct, senatorul PDL Traian Igaş a menţionat că propunerea acestuia de către grupul PC, aşa cum se anunţase anterior, nu este valabilă pentru că "nu există grup PC în momentul de faţă".

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a precizat că el a fost cel care a făcut această nominalizare în şedinţa Biroului Permanent şi că ea este susţinută de grupul social-democrat.

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) a menţionat, luni, după şedinţa conducerii Senatului, că Marinescu a fost propus în această funcţie de grupul PC din Senat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici