Stoltenberg: Vedem o Rusie tot mai agresivă, care încearcă să schimbe cu forţa graniţele

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, unde s-a întâlnit cu Klaus Iohannis, că Alianţa se bazează pe România, care, la rândul său, se poate baza pe NATO şi că este nevoie de o solidaritate puternică, în condiţiile în care Rusia este ”tot mai agresivă”.

517 afișări
Imaginea articolului Stoltenberg: Vedem o Rusie tot mai agresivă, care încearcă să schimbe cu forţa graniţele

Stoltenberg: Vedem o Rusie tot mai agresivă, care încearcă să schimbe cu forţa graniţele (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

”România este un aliat foarte hotărât, NATO se bazează pe România, iar România se poate baza pe NATO. Sunteţi gazda unei părţi importante a sistemului de apărare antirachetă al NATO. Apreciem angajamentul continuu, contribuiţi la sustinerea partenerilor şi la securitatea la Marea Neagră”, a declarat Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă susţinută alături de Klaus Iohannis.

El a mai spus că în România au fost luate ”decizii dificile care au redus deficitul şi au permis cresterea economică, permiţând creşterea cheltuielilor pentru apărare”.

”Voi folosi România ca un exemplu pentru ceilalţi aliaţi. România a fost capabilă să aibă o politică fiscală responsabilă şi să crească bugetul apărării. E posibil”, a spus oficialul NATO.

Jens Stoltenberg a mai arătat că ”este nevoie de un NATO puternic şi de o solidaritate puternică”.

”Vedem o Rusie tot mai agresivă, care încearcă sa schimbe cu forţa graniţele. Vedem creşterea extremismului şi provocări care nu cunosc graniţe, cum ar fi atacurile cibernetice şi restricţiile de energie”, a mai spus oficialul NATO.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, face joi o vizită oficială în România, iar în cursul dimineţii a fost primit la MApN de către ministrul Apărării, Mircea Duşă. Ulterior, Jens Stoltenberg s-a întâlnit la Guvern cu premierul interimar Gabriel Oprea. La finalul întâlnirii, Guvernul a transmis că Oprea a reconfirmat aprecierea României faţă de eforturile NATO şi ale secretarului general pentru consolidarea securităţii Aliaţilor estici şi pentru întărirea dimensiunii de apărare colectivă şi a reiterat angajamentul României privind contribuţiile de substanţă la misiunile şi obiectivele Alianţei Nord-Atlantice, apreciind că o Alianţă puternică, unită şi dotată cu resursele şi voinţa politică necesare este indispensabilă pentru stabilitatea şi securitatea regiunii noastre şi a Europei.

Stoltenberg s-a întâlnit în luna ianuarie, la Bruxelles, cu preşedintele Klaus Iohannis atunci temele de discuţie referindu-se la finanţarea Armatei, în condiţiile evoluţiilor de securitate din regiune,la baza de la Deveselu şi la prezenţa României în Afganistan.

Stoltenberg este secretarul general al NATO din martie 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici