Traseul proiectului de revizuire a Constituţiei până la aprobarea prin referendum

Proiectul de revizuire a Constituţiei a trecut de comisia parlamentară special constituită în acest scop, însă până la a fi supus aprobării cetăţenilor, prin referendum, acesta trebuie să treacă de Parlament şi să fie avizat, în cel puţin două rânduri, de Curtea Constituţională.

996 afișări
Imaginea articolului Traseul proiectului de revizuire a Constituţiei până la aprobarea prin referendum

Traseul proiectului de revizuire a Constituţiei până la aprobarea prin referendum (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Proiectul de revizuire a Constituţiei a fost transmis de către preşedintele Senatului, Crin Antonescu, grupurilor parlamentare pentru strângerea semnăturilor necesare înregistrării în procedura legislativă. Astfel, iniţiativa de revizuire trebuie să beneficieze de semnăturile a cel puţin o pătrime dintre parlamentari, respectiv 146 de semnături din cei 584 de aleşi aflaţi în mandat.

Proiectul de revizuire ar urma să fie luat în discuţie marţi de Biroul Permanent al Senatului, pentru a-l înainta Consiliului Legislativ, care va trebui să-l analizeze şi să ofere un aviz în cinci zile.

Potrivit procedurilor specifice revizuirii, Curtea Constituţională este a doua instituţie care ia în discuţie proiectul de revizuire a Constituţiei.

"Înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea", menţionează legea de funcţionare a Curţii Constituţionale.

Conform acestui calendar, reprezentanţii Comisiei de la Veneţia care vor ajunge în România în 4-5 iulie pentru a discuta pe marginea revizuirii vor analiza prima formă a proiectului de modificare a legii fundamentale, înainte ca judecătorii CC să fi formulat un punct de vedere.

Ulterior însă, răspunsul Curţii Constituţionale asupra proiectului de Constituţie se va întoarce în Comisia parlamentară de revizuire, pentru a fi operate eventualele modificări asupra textului iniţial propus pentru modificarea legii fundamentale.

Această ultimă formă urmează a fi transmisă Comisiei de la Veneţia spre analiză, care va emite un proiect de opinie asupra textului de revizuire.

Atât la întâlnirea preliminară cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, cât şi la momentul redactării proiectului de opinie, liderii USL doresc să obţină un punct de vedere asumat din partea Comisiei de la Veneţia asupra efectelor juridice ale referendumului din 2009 privind Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.

Cu toate acestea, un răspuns oficial asupra revizuirii Constituţiei din România poate veni din partea Comisiei de la Veneţia abia în luna octombrie, când punctul de vedere al acestui for va fi votat în plenara Comisiei.

Până atunci, oficialii români au ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia pentru a li se prezenta proiectul de opinie ce urmează a fi votat în octombrie, astfel încât legislativul român să opereze modificările recomandate până în luna octombrie, când urmează ar urma să fie organizat şi referendumul de revizuire în România.

Un alt punct important vizează votarea proiectului noii Constituţii în plenul celor două Camere ale Parlamentului, în primă instanţă la Senat şi apoi la Camera Deputaţilor, unde trebuie să întrunească votul favorabil a minimum două treimi din numărul parlamentarilor.

Pentru USL, punctul sensibil al procedurii parlamentare de revizuire priveşte "medierea".

Astfel, actuala lege fundamentală precizează că în situaţia în care Camera Deputaţilor şi Senatul nu adoptă aceeaşi formă a Constituţiei, se ajunge la situaţia medierii printr-o comisie parlamentară specială formată din senatori şi deputaţi. În această situaţie, votul final asupra proiectului de revizuire a Constituţiei se acordă în plenul celor două Camere ale Parlamentului, unde decizia se ia cu "votul a cel putin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor". Această majoritate ar pune în dificultate USL şi ar oferi opoziţiei ocazia unor negocieri de pe poziţii de forţă.

Pe de altă parte, articolul constituţional actual, referitor la revizuirea Constituţiei, menţionează Camera Deputaţilor înaintea Senatului în cadrul acestei proceduri:

"Articolul 151, alineatul 1: Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere".

Cu toate acestea, în interpretarea liderilor USL, primul votul asupra proiectului de revizuire ar urma să fie acordat în plenul Senatului.

Un ultim filtru asupra revizuirii Constituţiei îl va avea Curtea Constituţională care, după adoptarea modificărilor propuse la legea fundamentală, va verifica îndeplinirea condiţiilor de revizuire, în termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei.

"Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale", se arată în legea de funcţionare a CC.

Abia după finalizarea întregii proceduri proiectul de revizuire a Constituţiei este supus referendumului de aprobare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici