UDMR a adoptat un nou program economic care prevede schimbarea Codului Fiscal

Delegaţii la Congresul UDMR au adoptat duminică noul program economic al formaţiunii, care impune încurajarea relansării economice prin măsuri active şi prevede schimbarea Codului Fiscal până cel târziu la 30 iunie, în sensul eliminării unor impozite.

40 afișări
Imaginea articolului UDMR a adoptat un nou program economic care prevede schimbarea Codului Fiscal

UDMR a adoptat un nou program economic care prevede schimbarea Codului Fiscal (Imagine: Szilagyi Lorand/Mediafax Foto)

"Noi am pornit de la o schimbare a paradigmei economice de care, consideră UDMR, România are nevoie. Ceea ce dorim să propunem prin noul program economic este ca partenerii de coaliţie să înţeleagă că nu merge relansarea economiei doar cu măsuri de constrângere, ci sunt necesare şi măsuri de sprijinire activă a economiei", a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, deputatul UDMR Lakatos Peter, membru în Comisia de revizuire a Programului UDMR şi membru în Comisia economică a Camerei Deputaţilor.

Lakatos a afirmat că în opinia UDMR "dezvoltarea economică trebuie să stea pe trei piloni".

"Noi spunem că dezvoltarea economică trebuie să stea pe trei piloni, primul fiind echilibrul şi stabilitate, al doilea creşterea economică sustenabilă şi al treilea creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă. Aceste trei lucruri trebuie concomitent realizate, pentru că dacă se merge doar pe prima problemă, doar pe constrângeri economice, asta înseamnă pauperizarea societăţii, iar aceasta nu duce nicăieri", a spus Lakatos.

Lakatos a spus că Congresul a mandatat miniştrii UDMR să înfăptuiască măsuri concrete, cu termene de realizare la fel de concrete.

"Ţinând cont de această schimbare de paradigmă, Congresul a mandatat miniştrii, senatorii şi deputaţii UDMR să iniţieze şi să înfăptuiască măsuri concrete, cu termene de realizare la fel de concrete. Acestea sunt reducerea treptată a impozitelor şi a contribuţiilor asigurărilor sociale care grevează asupra forţei de muncă vie, începând cu 1 iulie 2011, precum şi modificarea Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală în sensul eliminării unor impozite, pe concepţia că trebuie să ne axăm pe acele impozite care asigură în proporţie de 90 la sută realizarea veniturilor bugetare. Pe acelea să le urmărim, pentru că sunt o serie de impozite mărunte, a căror colectare costă mai mult decât sumele colectate şi se pierde foarte mult prin administraţiile fiscale cu urmărirea impozitelor mărunte. Acest lucru vrem să îl facem până la 30 iunie 2011, ca măcar o dată în istoria României să se aplice acel criteriu prevăzut în actuala legislaţie, conform căruia modificarea Codului Fiscal adoptată prin lege intră în vigoare după şase luni şi să aibă posibilitatea atât agenţii economici, cât şi persoanele fizice, să se obişnuiască şi să cunoască această modificare", a arătat Lakatos.

De asemenea, potrivit acestuia, UDMR şi-a propus prin noul program economic să convingă partenerii de guvernare asupra luării "măsurilor pentru reducerea birocraţiei, corupţiei şi evaziunii fiscale".

"Aici mă refer la măsuri privind funcţionarea sub formă de cartel a unor societăţi, care este interzisă în România. Nu vreau să nominalizez, dar vedeţi că deja se preconizează scumpirea generală a combustibililor, încât am ajuns ca o explozie solară să fie motiv pentru scumpirea benzinei. Nu se poate aşa ceva, nu putem fi de acord nici cu varianta că noi, Guvernul, am verificat, dar nu constatăm nicio neregulă la aceste societăţi. Dacă au fost majorări justificate, atunci trebuie să avem totuşi varianta suprataxării acestor profituri, pentru că până la evenimentele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord scumpirile nu au fost motivate prin nimic, abia în viitor ar fi motive, dar trebuie să vedem procentul cu care vor creşte preţurile, pentru a suprataxa profiturile generate de creşterea nejustificată a preţurilor", a spus Lakatos.

Conform lui Lakatos, UDMR şi-a stabilit prin noul program economic şi obiectivul sprijinirii IMM-urilor prin credite preferenţiale, parţial subvenţionate de stat, care să poată fi utilizate de întreprinderile de acest tip nu doar pentru investiţii, ci şi pentru întregirea mijloacelor circulante, adică pentru finanţarea activităţilor curente.

"Noi avem şi o propunere care priveşte IMM-urile aşa încât acestea să ajungă la credite cu dobândă preferenţială, subvenţionată de stat şi garantate de stat în proporţie de 80 la sută, credite pentru reîntregirea mijloacelor circulante. Nu este destul ca statul să sprijine prin creditarea de acest tip doar efectuarea investiţiei şi nu trebuie să condiţionăm sprijinul acordat de efectuarea unei investiţii, ci trebuie să lăsăm IMM-urile şi să poată cumpăra de exemplu marfă cu banii astfel împrumutaţi", a spus Lakatos.

Totodată, la Congresul UDMR au fost adoptate, duminică, două documente de natură economică.

Europarlamentarul Winkler Gyula a declarat corespondentului MEDIAFAX că delegaţii la Congresul UDMR au adoptat două documente de natură economică, unul se referă la priorităţile necesare pentru ieşirea din criză în România, care va constitui şi baza pentru dialogul cu partenerii de coaliţie, şi un alt document care abordează tendinţele europene în ceea ce priveşte dezvoltarea economiei şi viitorul politicilor economice comune.

"În documentul referitor la ieşirea României din criză şi schimbarea de mentalitate, de paradigmă în ceea ce priveşte dezvoltarea economică a ţării, se stabileşte foarte clar faptul că după măsurile de austeritate, care au fost necesare în anul 2010, acum urmează perioada în care trebuie să stimulăm economia", a explicat deputatul Winkler.

Potrivit sursei citate, UDMR urmează să solicite o debirocratizare şi o simplificare masivă şi rapidă a legislaţiei fiscale.

"De asemenea, trebuie continuată diminuarea evaziunii fiscale. În mod concret, cota unică de 16 la sută credem, şi cred eu personal, că trebuie păstrată în viitor, însă trebuie reduse contribuţiile la asigurările sociale în perioada următoare, astfel contribuind la posibilităţile de crearea de noi locuri de muncă", a explicat Winkler Gyula.

Potrivit sursei citate, în document se mai precizează că trebuie acţionat în mod hotărât împotriva evaziunii fiscale, împotriva fraudei fiscale, fiind nevoie de o administraţie fiscală eficientă şi de o corupţie redusă la minimum.

"Acestea sunt elementele pe care Congresul le-a adoptat, acestea sunt elementele care bineînţeles vor fi lărgite, pentru că parţial sunt principii", a spus Winkler.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici