Udrea: Ca preşedinte, voi dizolva Parlamentul şi voi propune un nou premier, cu un nou Guvern

Liderul PMP, Elena Udrea, a declarat, vineri, că, în situaţia în care va fi aleasă în funcţia de preşedinte al României, va dizolva Parlamentul şi va propune un nou prim-ministru, cu un nou Guvern.

1070 afișări
Imaginea articolului Udrea: Ca preşedinte, voi dizolva Parlamentul şi voi propune un nou premier, cu un nou Guvern

Elena Udrea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

”Avem nevoie ca, odată cu alegerea noului preşedinte, să resetăm întregul sistem politic. Propun ca, odată cu noul preşedinte, să avem un nou Parlament şi un nou Guvern. În calitate de preşedinte al României, voi dizolva actualul Parlament şi voi propune un nou prim-ministru, cu un nou Cabinet”, a spus Udrea, într-o conferinţă de presă.

Întrebată cum va dizolva Parlamentul, în condiţiile în care Constituţia prevede o singură posibilitate în acest sens, Udrea a răspuns: ”Da, e aceea prin care Guvernul propus cade în 60 zile de două ori consecutiv. Eu propun varianta referendumului”.

”Prin referendumul pe care îl voi convoca, voi cere poporului să se pronunţe asupra organizării de alegeri anticipate, dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate”, a spus Udrea, care a admis că, în această variantă, ar fi vorba despre o autodizolvare a Legislativului.

Ea a mai arătat că e dispusă să renunţe şi la un an de mandat pentru a se reveni la mandat prezidenţial de patru ani şi la corelarea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale.

”Sunt dispusă să renunţ după patru ani la mandatul de preşedinte astfel încât să ne întoarcem la un mandat de preşedinte de patru ani şi la alegeri parlamentare şi pentru preşedintele României în acelaşi timp”, a spus Udrea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici