Udrea: Vlădescu nu este oricine, ar trebui să fim foarte atenţi la ce declarăm public

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, pentru "Gândul", în replică la afirmaţiile lui Sebastian Vlădescu despre eliminarea cotei unice şi introducerea impozitării progresive, că în Guvern nu s-a discutat aşa ceva şi că ar trebui să existe mai multă atenţie în declaraţiile publice.

18 afișări
Imaginea articolului Udrea: Vlădescu nu este oricine, ar trebui să fim foarte atenţi la ce declarăm public

Udrea: Vlădescu nu este oricine, ar trebui să fim foarte atenţi la ce declarăm public (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, într-un interviu acordat Ziarului Financiar, că pentru funcţionarea României este neapărat nevoie de introducerea unui sistem de impozitare progresivă a veniturilor.

Ziarul "Gândul" notează că declaraţia şefului de la Finanţe pe tema schimbării sistemului de impozitare "a supărat-o rău şi pe Elena Udrea, ministrul Dezvoltării, care nu s-a sfiit să-l apostrofeze pe colegul Vlădescu".

"Din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să fim foarte atenţi la ce declarăm public, mai ales că domnul Vlădescu nu este oricine, este totuşi ministrul Finanţelor şi nu s-a discutat aşa ceva în Guvern", a declarat Udrea pentru Gândul.

"Elena Udrea ne-a precizat apoi că nu are intenţia de a solicita premierului Boc sancţionarea lui Vlădescu, dar spune că «decât să vorbim fiecare ce ne trece prin cap şi să-şi exprime un punct de vedere contrar deciziilor luate de Guvern, mai bine ar fi ca dl. Vlădescu să găsească soluţii să combată evaziunea fiscală, pentru că ne-ar veni de acolo suficienţi bani ca să nu mai trebuiască să ne gândim la modificarea cotei unice»", se arată în materialul publicat de Gândul.

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că ministrul Finanţelor nu a avut mandat pentru a dezbate public tema cotei unice şi a impozitării progresive, care nu a fost analizată şi aprobată în Guvern, şi a interzis miniştrilor să mai introducă în discuţia publică subiecte care nu au avizul Executivului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici