UE vrea amânarea ratificării Acordului post-Brexit/ Marea Britanie este nemulţumită

  • UE vrea să amâne ratificarea Acordului cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit
  • Comisia Europeană propune prelungirea cu două luni a aplicării în mod provizoriu a Acordului post-Brexit
  • Marea Britanie este nemulţumită de amânarea ratificării Acordului post-Brexit
11885 afișări
Imaginea articolului UE vrea amânarea ratificării Acordului post-Brexit/ Marea Britanie este nemulţumită

Sursa foto: profimedia

Uniunea Europeană va cere Marii Britanii amânarea cu două luni a ratificării Acordului post-Brexit, prelungind până pe 30 aprilie aplicarea provizorie a tratatului, informează agenţia Reuters.

Comisia Europeană a adoptat miercuri o propunere prin care solicită amânarea ratificării. În prezent, aplicarea provizorie a Acordului post-Brexit este programată să dureze până pe 28 februarie. Comisia Europeană argumentează că amânarea este necesară pentru traducerea documentului în 24 de limbi, înainte de a fi analizat de Consiliul European şi ratificat de Parlamentul European.

Însă David Frost, fostul negociator al Guvernului britanic pe tema Brexit, nu este încântat de amânare. "Vom aştepta să vedem în ce constă această solicitare şi cât vor să prelungească procedura. În mod evident, este puţin dezamăgitor, dat fiind că am discutat despre acest lucru acum o lună", a declarat David Frost în Camera Lorzilor.

Dacă Marea Britanie nu va accepta prelungirea, Parlamentul UE ar urma să fie convocat pentru ratificare la sfârşitul lunii februarie.

Parlamentul de la Londra a ratificat deja Acordul post-Brexit semnat de Marea Britanie cu Uniunea Europeană, tratatul vizând raporturile comerciale, fiscale şi bugetare, normele de cooperare judiciară şi în materie de securitate, precum şi garanţiile juridice privind standardele de guvernare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici