Voiculescu: Fac apel la toţi colegii parlamentari să susţină suspendarea lui Traian Băsescu

Senatorul Dan Voiculescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că va susţine toate demersurile legale pentru declanşarea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu, precizând că preşedintele "simte că majoritatea parlamentară care îl susţine se destramă şi încearcă, din nou, diversiunea cu mogulii".

24 afișări
Imaginea articolului Voiculescu: Fac apel la toţi colegii parlamentari să susţină suspendarea lui Traian Băsescu

Voiculescu: Fac apel la toţi colegii parlamentari să susţină suspendarea lui Traian Băsescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului, confirmă domnului Traian Băsescu şi echipei sale că intenţionează să susţină parlamentar toate demersurile legale, necesare pentru declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui. De altfel, în calitate de senator, Dan Voiculescu a propus oficial grupului parlamentar din care face parte un calendar al suspendării care, dacă va fi pus în practică, îi va scăpa pe români de regimul Băsescu-Boc", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

În acelaşi comunicat, Dan Voiculescu face apel la toţi colegii parlamentari să susţină suspendarea lui Traian Băsescu.

"Preşedintele Băsescu simte că majoritatea parlamentară care îl susţine se destramă şi încearcă, din nou, diversiunea cu mogulii. Nu ştiu cine sunt şi ce fac mogulii cu care se luptă Traian Băsescu, dar îl asigur pe preşedintele încă în funcţie că eu, senatorul Voiculescu, voi promova şi susţine necondiţionat demersurile parlamentare care vizează declanşarea suspendării. Un preşedinte obsedat de revanşe personale, conflictul cu presa şi disponibilizări în masă trebuie urgent schimbat. Fac apel la toţi colegii parlamentari, inclusiv la cei de la PDL, UDMR sau minorităţi, să susţină suspendarea lui Traian Băsescu pentru a asigura un viitor mai bun pentru România", a declarat senatorul Dan Voiculescu.

Deputatul PDL Sever Voinescu a lansat vineri, într-o conferinţă de presă, un atac dur la adresa lui Dan Voiculescu şi a lui Sorin Ovidiu Vîntu, arătând că "televiziunile patronate de cei doi domni au intensificat campania de defăimare şi de calomniere" a preşedintelui Traian Băsescu şi a PDL.

De asemenea, premierul Emil Boc a declarat, vineri, că doi moguli şi doi politicieni şi-au dat iar mâna pentru suspendarea preşedintelui, neînvăţând nimic din lecţia istoriei şi afectând interesele României, având ca unic obiectiv să oprească mersul justiţiei sau să aibă acces la resurse neatinse în mandatul actualului preşedinte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici