Abandonat de părinţi la 13 ani, un tânăr a devenit managerul unui restaurant de lux, 7 ani mai târziu

Un tânăr din Bucureşti are o poveste de viaţă impresionantă, fiind abandonat de părinţi când avea 13 ani într-un centru de plasament, a luptat apoi pentru a-şi depăşi condiţia şi a ajuns acum să fie managerul unuia dintre cele mai luxoase restaurante din Capitală.

2822 afișări
Imaginea articolului Abandonat de părinţi la 13 ani, un tânăr a devenit managerul unui restaurant de lux, 7 ani mai târziu

Abandonat de părinţi la 13 ani, un tânăr a devenit managerul unui restaurant de lux 7 ani mai târziu (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

Povesta lui Gelu începe în urmă cu aproape şase ani, când părinţii săi au divorţat. Atunci, tatăl lui a cerut instanţei ca cei doi copii ai familiei să fie luaţi în îngrijirea statului. Judecătorii au acceptat cererea, astfel că Gelu, care abia împlinise 13 ani, a ajuns împreună cu fratele său într-un centru de plasament din Bucureşti.

A luptat să rămână pe linia de plutire, dar încet-încet s-a îndepărtat de şcoală, s-a împrietenit cu oamenii nepotriviţi, iar la 18 ani era decis să abandoneze liceul, fiind convins că oricum nu are nicio şansă să facă ceva notabil în viaţă.

,,Eu mă gândeam că, în cel mai fericit caz, voi fi un vânzător la magazin, un spălător de vase sau orice altceva care presupune muncă necalificată. Mi se spunea că aş fi foarte norocos dacă m-aş angaja ca vânzător la un magazin, că liceul îmi e suficient, că nu am de ce să visez la altceva. Aşa am ajuns să nu mai pun preţ pe carte şi eram pe punctul să abandonez liceul", povesteşte Gelu.

Şansa lui a fost Incubatorul Social, o asociaţie non-profit care oferă sprijin tinerilor din centrele de plasament. Aceştia beneficiază de cursuri gratuite de pregătire profesională, consiliere şi orientare în carieră, meditaţii la diferite materii, pentru cei care sunt elevi sau studenţi, consiliere psihologică şi, probabil cel mai important, le oferă modele de succes, oameni pe care îi pot lua drept exemplu.

,,Cei de la centrul de plasament mi-au recomandat să merg la această asociaţie pentru a mă ajuta să îmi găsesc un loc de muncă. Eu am crezut că Incubatorul Social e un fel de agenţie de plasare a forţei de muncă. Când am ajuns acolo am descoperit că e cu totul altceva, pentru că ei au stat de vorbă cu mine, m-au întrebat ce îmi doresc, la ce mă pricep, m-au încurajat să spun ce visuri am, ce speranţe, iar din aproape în aproape am realizat că îmi doresc să muncesc cu oamenii, într-un mediu activ. Ei m-au instruit, m-au învăţat cum să vorbesc, cum să mă comport, ce atitudine să am, cum să îmi realizez un CV, mi-au deschis noi orizonturi, astfel încât eu să pot alege ceea ce mi se potriveşte. Aşa am ajuns să lucrez la un restaurant spaniol, iniţial ca ajutor de ospătar", spune Gelu.

S-a îndepărtat total de anturajul care îl determinase să renunţe la liceu şi s-a axat pe muncă.

,,Mi-a plăcut că eram ambiţios, voia să ştie cât mai multe, chiar dacă nu era tocmai meseria la care visa. Când venea la muncă, nu se uita la ceas, nu conta cât muncea, chiar erau zile în care îi ziceam eu să plece acasă, că a stat prea mult, iar el refuza şi spunea că îi place şi rămânea. Când a venit aici, nicio ceaşcă de cafea nu ştia să ţină în mână, în echilibru. Acum, are un an şi jumătate de când e la noi şi este, deja, cel mai bun angajat al nostru. Şi a reuşit asta prin ambiţie, devotament şi disciplină. Acum este mâna mea dreaptă, el este managerul restaurantului, el are cheile de la restaurant, el face casa, el închide, el deschide", a declarat, pentru MEDIAFAX, Angelica Ilie, proprietarul restaurantului.

Astfel, la 20 de ani, Gelu a reuşit să devină unul dintre cei mai tineri manageri de restaurant din România.

,,Într-un fel mă bucur că am ajuns în orfelinat, pentru că acasă eram întreţinut de părinţi şi nu cred că aş fi realizat atât de multe chestii legat de viaţa reală, iar chestia asta pot să spun că m-a dezvoltat. Dar cel mai mult a contat sprijinul moral şi exemplele de viaţă, de reuşită ale celor pe care i-am cunoscut la asociaţie. Aşa am ajuns să am încredere în mine şi să muncesc necontenit pentru visurile mele. Am muncit şi am tras cât am putut de tare să învăţ, să devin cel mai bun sau să fiu măcar printre cei mai buni în meseria asta. Dacă aş fi spus cuiva, acum trei ani, că voi ajunge aici, toţi ar fi râs de mine, probabil că şi eu aş fi râs. Mi-ar fi zis că locul meu e la marginea societăţii, că nu am eu, copil abandonat, fără posibilităţi, fără pile sau relaţii, cum să fiu managerul unuia dintre marile restaurante ale Capitalei", mai spune Gelu.

La vară va susţine examenul de Bacalaureat, pentru care face meditaţii intense, iar de la toamnă vrea să studieze marketing la Academia de Studii Economice, sau poate management, mai ales că va fi acumulat deja experienţă în domeniu, până la începutul facultăţii.

,,Noi oferim acest sprijin oricărui tânăr care ne cere ajutorul. Nu le oferim job-uri, ci le oferim informaţiile, suportul şi pregătirea de care ei au nevoie pentru locul de muncă ce li se potriveşte lor. Suntem cinci oameni care muncim în cadrul acestei asociaţii, alături de foarte mulţi voluntari, stăm de vorbă cu aceşti tineri, încercăm să scoatem la lumină visurile lor, calităţile şi înclinaţiile pe care le au şi îi sprijinim, mai ales moral şi informaţional, să identifice domeniile de activitate care li s-ar potrivi lor. Noi ne ocupăm apoi de intermedierea angajării acestuia la locul de muncă dorit, iar timp de doi ani îi asigurăm permanent consiliere, astfel încât, chiar dacă întâmpină probleme de adaptare, să îl ajutăm să le depăşească", explică Adriana Preda, unul dintre fondatorii asociaţiei ,,Incubatorul Social".

În prezent, Incubatorul Social oferă sprijin pentru aproximativ 250 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, majoritatea fiind minori aflaţi încă în centre de plasament sau în casele de tip familial din Timişoara, Bistriţa Năsăud, Vaslui, Constanţa, Ploieşti, Vâlcea şi Bucureşti. Reprezentanţii asociaţiei mai spun că dintre tinerii cu vârste de peste 18 înscrişi la diverse ateliere sau grupuri de consiliere şi orientare în carieră, aproape toţi şi-au găsit un loc de muncă. În prezent, ONG-ul colaborează şi cu Ministerul Muncii pentru dezvoltarea serviciilor oferite copiilor din centrele de plasament şi adaptarea legislaţiei în raport cu nevoile tinerilor şi cele ale angajatorilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici