Administraţia Prezidenţială: Dăncilă l-a mandatat pe Vâlcov pentru discuţiile pe rectificare

Preşedinţia a precizat, marţi, că a adus la cunoştinţa MFP şi Guvernului ”situaţia gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi efectuate reducerile masive de buget”, menţionând că, anterior, a purtat discuţii pe această temă cu Darius Vâlcov, mandatat în acest sens de premierul Viorica Dăncilă.

886 afișări
Imaginea articolului Administraţia Prezidenţială: Dăncilă l-a mandatat pe Vâlcov pentru discuţiile pe rectificare

Administraţia Prezidenţială: Dăncilă l-a mandatat pe Vâlcov pentru discuţiile pe rectificare

„Administraţia Prezidenţială a adus la cunoştinţă Ministerului Finanţelor Publice şi Guvernului situaţia gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi efectuate reducerile masive de buget. În ceea ce priveşte lipsa comunicării între Administraţia Prezidenţială şi MFP, invocată de ministrul finanţelor, precizăm faptul că în urma discuţiei telefonice pe care Preşedintele României a avut-o vineri, 3 august a.c., cu prim-ministrul, doamna Viorica Dăncilă l-a mandatat pe consilierul de stat Darius Vâlcov să poarte discuţii cu reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale pe tema rectificării bugetare. Aceste discuţii au avut loc încă de vineri şi au fost urmate de o adresă oficială transmisă de către Administraţia Prezidenţială reprezentantului Guvernului. O nouă adresă a fost astăzi expediată şi MFP", a transmis marţi, Departamentul de comunicare publică al Administraţiei Prezidenţiale, într-o precizare remisă MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, Administraţia Prezidenţială nu va putea achita integral viitoarele obligaţii contractuale, nici pentru deplasări externe, nici pentru alte angajamente, în lipsa creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţilor.

„Administraţia Prezidenţială face următoarele precizări în urma declaraţiilor ministrului de finanţe, Eugen Orlando Teodorovici, referitoare la rectificarea bugetară: La data de 7 august 2018, Administraţia Prezidenţială are înregistrate în aplicaţia FOREXEBUG, operată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), angajamente legale în sumă totală de 45,988 milioane lei. Angajarea sumelor pentru deplasări externe se realizează în momentul semnării contractelor aferente, nu înainte. În lipsa creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţilor, Administraţia Prezidenţială nu va putea achita integral viitoare obligaţii contractuale, nici pentru deplasări externe, nici pentru alte angajamente.", a informat Administraţia Prezidenţială.

„Referitor la cheltuielile de capital, Administraţia Prezidenţială are contracte în derulare, cu termene de achitare în semestrul al doilea din anul 2018. Contractele vizează lucrări de reparaţii aflate în execuţie sau planificate pentru a fi realizate în semestrul II al anului 2018 în spaţiile oficiale ale Complexului „Palat Cotroceni”, sediul Administraţiei Prezidenţiale, pentru buna desfăşurare a activităţilor organizate de instituţie în anii 2018 şi 2019, respectiv Summit-ul Iniţiativei celor 3 Mări (17-18 septembrie 2018) şi alte evenimente găzduite în anul 2019 cu ocazia exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliul Uniunii Europene. În lipsa creditelor bugetare necesare pentru plata contractelor încheiate pentru cheltuieli de capital, Administraţia Prezidenţială nu va putea achita prestaţiile şi produsele care reprezintă obligaţii contractuale", se mai arată în precizarea Administraţiei Prezidenţiale.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, că sunt bani prevăzuţi în buget pentru Summit-ul Celor 3 Mări, precizând că şi în acest moment Administraţia Prezidenţială introduce cheltuieli în sistemul de cheltuieli al ministerului.

"Astăzi (marţi-n.r.) a trimis o adresă. M-am uitat şi eu pe ea, la ora 14.05 când a ajuns scrisoarea. În acest moment când discutăm, Administraţia Prezidenţială introduce în sistemul nostru cheltuieli, îşi face spaţiu pentru angajamente, ca să crească partea de angajamente. Eu vă dau exact extras pe ore, minute şi de la cine. Există şi pentru forumul 3 Mări sumele alocate, pentru a se desfăşura în bune condiţii. Sumele sunt în buget", a declarat ministrul de Finanţe, la Antena 3.

Eugen Teodorovici a mai spus că, prin declaraţiile făcute marţi, reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale arată că nu au o experienţă foarte bună în domeniu.

"Îmi pare rău că este o astfel de situaţie şi se înţelege să se iasă cu astfel de declaraţii. Nu e nici pentru prima oară, nici pentru ultima oară. Să spui că felul în care ţi-ai alocat sumele, în care cheltui banii, arăţi practic că nu ai o experienţă foarte bună în zona aceasta. Din 2014 până astăzi, cred că este singura structură publică căreia i s-a dublat practic bugetul. (...) Am auzit declaraţia că s-a angajat întreaga sumă. Pot să vă dau câteva exemple. La deplasări pot să vă spun că, la aceasta oră, din bugetul de aproximativ 8 milioane lei doar pe deplasări, există suma de doar 2,2 milioane lei angajate. Cu alte cuvinte, nu cred că nu e niciun fel de problemă ca domnul preşedinte să se deplaseze până la finalul anului. Dacă pe şapte luni au fost suficiente 2,2 milioane, nu cred că sunt probleme să se încadreze în cei 8 milioane de lei”, a declarat Teodorovici.

Ministrul de Finanţe a mai spus că unul din motivele pentru tăierile de fonduri de la Administraţia Prezidenţială îl reprezintă faptul că s-au cheltuit doar 9% din fondurile prevăzute la cheltuieli de capital.

„Angajarea pe întreaga Administraţie Prezidenţială este aşa, la oră: din 22,2 milioane lei pentru bunuri şi servicii avem 7,7 milioane lei angajaţi, deci aproximativ 30%. Mai departe, la titlul de cheltuieli de capital, din 6,2 milioane lei alocate pe acest an, plăţile sunt făcute undeva la 5 milioane şi ceva de lei, undeva la 9%”, a explicat Teodorovici.

Potrivit ministrului, va fi o a doua rectificare bugetară la finalul lunii octombrie.

"Tăierea este de 11,1 milioane, ea se compune din 8 milioane minus la bunuri şi servicii, avem un plus de un million la cheltuielile de personal. Sumele sunt până la final de an. Va fi o a doua rectificare la finalul lui octombrie. Avem posibilitatea de a aloca sume suplimentare din fondul de rezervă al Guvernului, pentru orice fel de cheltuieli suplimentare. Deci nu vor fi probleme", a concluzionat Teodorovici.

Reacţia ministrului vine după ce Administraţia Prezidenţială a criticat rectificarea bugetară a Guvernului, precizând că, prin tăierea fondurilor Preşedinţiei, România nu-şi va putea păstra angajamentele, precum Summit-ul celor 3 mări. O nouă adresă a fost trimisă către Ministerul de Finanţe.

„Bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe 2018 a fost stabilit în cuantum de 57,558 de milioane de lei, tocmai pentru că aceasta este suma necesară susţinerii în mod corespunzător a activităţii preşedintelui României. În contextul unei rectificări negative de o asemenea anvergură România nu va putea fi reprezentată şi nu va putea să-şi onoreze angajamentele internaţionale asumate, cum ar fi găzduirea şi organizarea Summit-ului „Iniţiativei celor 3 mări” şi evenimentele din 2019, prilejuite de exercitarea de către România a Consiliului Uniunii Europene. Partenerii externi ai României vor afla astfel că Guvernul blochează angajamentele noastre.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Puşcalău, într-o declaraţie de presă susţinută marţi la Cotroceni.

Ea a mai spus că Summit-ul presupune participarea a 12 şefi de stat din Europa centrală şi de sud est, a preşedintelui Comisiei Europene, precum şi a unor invitaţi de nivel înalt din SUA şi din conducerea instituţiilor financiare europene şi internaţionale.

Administraţia Prezidenţială critică rectificarea bugetară a Guvernului, precizând că, prin tăierea fondurilor Preşedinţiei, România nu-şi va putea păstra angajamentele, precum Summit-ul celor 3 mări, anunţă purtătorul de cuvânt. O nouă adresă a fost trimisă către Ministerul de Finanţe.

„Bugetul Administraţiei Prezidenţiale pe 2018 a fost stabilit în cuantum de 57,558 de milioane de lei, tocmai pentru că aceasta este suma necesară susţinerii în mod corespunzător a activităţii preşedintelui României. În contextul unei rectificări negative de o asemenea anvergură România nu va putea fi reprezentată şi nu va putea să-şi onoreze angajamentele internaţionale asumate, cum ar fi găzduirea şi organizarea Summit-ului „Iniţiativei celor 3 mări” şi evenimentele din 2019, prilejuite de exercitarea de către România a Consiliului Uniunii Europene. Partenerii externi ai României vor afla astfel că Guvernul blochează angajamentele noastre.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Puşcalău, într-o declaraţie de presă susţinută marţi la Cotroceni.

Ea a mai spus că Summit-ul presupune participarea a 12 şefi de stat din Europa centrală şi de sud est, a preşedintelui Comisiei Europene, precum şi a unor invitaţi de nivel înalt din SUA şi din conducerea instituţiilor financiare europene şi internaţionale.

„El (summitul - n.r.) presupune şi organizarea primei ediţii a forumului de afaceri a iniţiativei celor 3 mări cu peste 600 de participanţi, oameni de afaceri şi oficiali din cele 123 stat ale iniţiativei, din restul UE şi din SUA, din Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Balcanii de Vest. Acest summit e primul care urmează să producă rezultate concrete. Pe lângă forumul de afaceri, summitul urma să omologheze o listă de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transport, energie şi digital, care să stimuleze dezvoltarea economocă a statelor regiunii, să creeze o reţea de camere de comerţ în regiune, să stimuleze crearea unui fond de investiţii, dar şi alte elemente foarte importante. Pentru toate aceste rezultate, Administraţia Prezidenţială, împreună cu alte instituţii ale statului, inclusiv din componenţa guvernului, a lucrat intens de mai bine de un an, iar acum aceste rezultate sunt puse în pericol, afectând grav şi iresponsabil interesele de politică externă şi de dezvoltare ale României, precum şi reputaţia internaţională a statului român, dar şi interesele regiunii Europeui centrale şi de sud est”, a precizat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei.

Mădălina Puşcalău a mai anunţat că „în cursul acestei zile, Administraţia Prezidenţială a trimis o nouă adresă Ministerului Finanţelor Publice în care a cerut modificarea fişei de rectificare bugetară conform celor convenite iniţial cu reprezentanţii Ministerului”.

Aceasta a adăugat că Liviu Dragnea induce în eroare opinia publică atunci când susţine că Administraţia Prezidenţială nu a cheltuit bugetul alocat, acesta fiind şi argumentul liderului PSD pentru rectificarea bugetară negativă efectuată în cazul Preşedinţiei.

„Argumentul invocat public de Liviu Dragnea pentru justificarea acestei reduceri semnificative de buget este unul complet fals. Preşedintele PSD induce cu bună ştiinţă opinia publică în eroare, susţinând că Administraţia Prezidenţială a cheltuit doar o parte din aceşti bani alocaţi. În cursul zilei de vineri, 3 august 2018, în urma discuţiilor dintre reprezentanţii Guvernului şi ai Administraţiei Prezidenţiale, purtate după publicarea documentului menţionat pe site-ul Guvernului, am aflat că, de fapt, bugetul instituţiei prezidenţiale este propus pentru diminuare cu 11,109 milioane de lei, sumă rezultată din reduceri de 13 milioane lei, concomitent cu suplimentarea necesară a cheltuielilor de personal. Administraţia Prezidenţială a transmis către Guvern o adresă în care arată în mod explicit de ce o asemenea rectificare de amploare, aproximativ 19% din bugetul aprobat, ar bloca efectiv activitatea în acest an, prezentând în mod argumentat necesităţile de finanţare pentru trimestrul III din acest an. Cu toate acestea, Guvernul a ignorat cu bună ştiinţă toate argumentele şi a menţinut decizia reducerii creditelor bugetare, după cum rezultă din proiectul de Ordonanţă publicat aseară pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, pentru consultare publică.”, a completat Puşcalău.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei a adăugat că există riscul ca Administraţia Prezidenţială să fie dată în judecată de furnizori şi prestatori din cauză că nu îşi va mai putea plăti contractele în desfăşurare.

„Administraţia Prezidenţială va avea dificultăţi majore în a-şi onora obligaţiile contractuale aflate în derulare şi a susţine activitatea instituţiei în semestrul II al anului 2018, achiziţiile necesare pentru activităţile oficiale fiind imposibil de realizat la nivelul care a fost planificat. Totodată, există riscul ca Administraţia Prezidenţială să fie acţionată în judecată de furnizorii şi prestatorii care nu vor putea fi plătiţi conform contractelor care sunt în desfăşurare. Guvernul vine acum cu un artificiu şi sugereaza că Administraţia Prezidenţială poate angaja cheltuieli pe credit. Doar ca menţinerea creditelor de angajament în bugetul Administraţiei Prezidenţiale în cuantum mai mare este irelevantă atât timp cât creditele bugetare sunt reduse. Instituţia, în lipsa bugetului necesar, se afla în imposibilitatea de a plăti eventuale prestaţii viitoare angajate”, a explicat Mădălina Dobrovolschi.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că diminuarea bugetelor Administraţiei Prezidenţiale şi a serviciilor secrete, la recificarea bugetară, vine în contextul în care instituţiile respective nu au cheltuit cel puţin 50% din banii alocaţi.

„La Administraţia Prezidenţială 57,5 milioane lei. A cheltuit 22 de milioane în şase luni. Şi se propun 46,4 milioane. La SRI 2.352,6. A cheltuit ca şi procent decât Adminsitraţia Prezidenţială, dar mai puţin de 50%. Am înţeles că au avut o ultimă discuţie cu premierul şi diminuarea va fi între 100-153 milioane de lei. Asta va fi cu minus. Va fi o discuţie finală cu doamna prim-ministru. Nu scad drepturile salariale de pensii. La SPP 194, 3 milioane lei. Se propun 171 milioane lei. Pe noi nu ne mai păzeşte SPP. Pe preşedinte", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici