Ambasadorul Franţei la Bucureşti: Spaţiul politic din România e dedicat disensiunilor interne. Preluarea preşedinţiei Consiliului UE va schimba optica

Ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, a declarat, la o dezbatere din cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov, că spaţiul politic românesc este dedicat disensiunilor interne, însă preluarea preşedinţiei Consiliului UE, lucru care este o mare responsabilitate, ne va schimba optica.

1099 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul Franţei la Bucureşti: Spaţiul politic din România e dedicat disensiunilor interne. Preluarea preşedinţiei Consiliului UE va schimba optica

Ambasadoarea Franţei la Bucureşti: Spaţiul politic din România e dedicat disensiunilor interne

"Cred că România are în faţa ei o mare responsabilitate, şi poate această preşedinţie (a Consiliului UE - n.r.) va oferi României o perspectivă diferită. Sunt sigură că România va beneficia de această preşedinţie şi va căpăta spaţiu, pentru că spaţiul politic din România este dedicat disensiunilor interne şi problemelor interne, şi sunt sigură că va schimba perspectiva (...) România nu pare să fie conştientă de bogăţiile ei. Aveţi o creştere economică solidă, nu aveţi şomaj, aveţi un mediu atractiv pentru investitori, aveţi companii dinamice, angajaţi calificaţi, resurse naturale, potenţial mare în sectorul IT, este o ţară prietenoasă, aveţi securitate, o poziţie strategică la joncţiunea între est şi vest, sudul Europei, aproape de Orientul Mijlociu. Cred ca această ţară ar trebui să profite mai mult de avantajele ei, pentru că, în opinia mea, vă subestimaţi capacităţile, avantajele. Mai cred că noi, din afară vă putem ajuta să realizaţi asta, vă putem ajuta să realizaţi că puteţi mai mult. Mi-ar plăcea ca România să se întoarcă la România, pentru că aveţi o ţară frumoasă", a afirmat ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, la dezbaterea "Unde este locul României?", din cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov.

Aceasta a adăugat că Franţa se bazează pe România în demersul comun de refondare a Europei, pentru ca aceasta să devină mai puternică.

"Preşedintele Emmanuel Macron are o viziune puternică privind refondarea Europei, să o facă mai puternică. Ne bazăm pe România să fie parte a acestei iniţiative de refondare, România este un partener cheie al UE, una din cele mai mari ţări din UE. (...) România este una din cele mai proeuropene ţări. România nu a fost un stat membru fondator al Europei, însă poate fi un stat membru refondator în planul propus de preşedintele Macron", a completat oficialul francez.

 

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici