Anchetatorii subliniază în propunerea de arestare a lui Vîntu aroganţa şi sfidarea acestuia. Vezi stenogramele!

Anchetatorii subliniază în propunerea de arestare a lui Sorin Ovidiu Vîntu "aroganţa şi sfidarea" acestuia faţă de sistemul judiciar, ceea ce "explică" demersurile sale în favoarea condamnatului Nicolae Popa, în sensul de a îngreuna înfăptuirea justiţiei, relevă documentul obţinut de MEDIAFAX.

41 afișări
Imaginea articolului Anchetatorii subliniază în propunerea de arestare a lui Vîntu aroganţa şi sfidarea acestuia. Vezi stenogramele!

Anchetatorii subliniază în propunerea de arestare a lui Vîntu aroganţa şi sfidarea acestuia (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

După ce Nicolae Popa a fost capturat în Jakarta, în 4.12.2009, Sorin Ovidiu Vântu a primit un SMS: "Cică Popa nu a fost arestat. Se poate verifica la ambasada de acolo".

Preocuparea accentuată a inculpatului Vîntu, în raport cu stadiul cercetărilor efectuate de procurori este evidentă, sub acest aspect fiind relevante discuţiile pe care le poartă şi cu alte persoane cărora le prezintă sfatul pe care l-a dat lui Popa Virgil de a nu declara nimic.Faţă de măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul Vîntu se manifestă într-o manieră ce denotă o sfidare, cel puţin la nivel afirmativ, relevantă fiind sub acest aspect poziţia exprimată în convorbirea telefonică din data de 9 decembrie 2009, când spune: "Dacă vreau să plec din ţară, plec…" - notează anchetatorii în cererea de arestare preventivă a omului de afaceri.

Potrivit acestora, atitudinea inculpatului Vîntu este, în raport cu obligaţiile sale procedurale, "de o aroganţă şi o sfidare evidentă" în raport cu normele judiciare, ceea ce "explică demersurile efectuate de acesta, alături de ceilalţi inculpaţi în favoarea condamnatului, pentru îngreunarea executării pedepsei, în luna decembrie şi în lunile următoare, deşi era cercetat pentru aceste fapte şi cu toate că se afla sub puterea unei măsuri preventive".

Ulterior, convorbirile telefonice devin cifrate, inclusiv mesajele de tip SMS.

Prin intermediul lui Alexandru Stoian - escorta lui Vântu - care este informat de regulă de către Virgil Popa ( fratele lui Popa Nicolae, aflat şi el în Indonezia), Sorin Ovidiu Vîntu este "ţinut la curent cu situaţia juridică a condamnatului Popa Nicolae", mai arată anchetatorii în cererea de arestare preventivă a omului de afaceri.

"În acelaşi timp, stadiul demersurilor din Indonezia în favoarea condamnatului Popa Nicolae, ca parte a interesului inculpatului Vîntu, reprezintă activităţi infracţionale desfăşurate continuu. Interesul şi implicarea inculpatului Vântu Sorin Ovidiu în activităţile ilicite de îngreunare a executării pedepsei de către Popa Nicolae sunt dovedite prin probele din care rezultă că la interval de câteva zile cunoaşte stadiul demersurilor din Indonezia, prin intermediul inculpatului Stoian Alexandru, care este contactat de către Popa Virgil. Aceste activităţi sunt concentrate în direcţia 'unor soluţi', prin care Popa Nicolae să fie eliberat din penitenciar de către autorităţile indoneziene şi acestea să nu pună în executare extrădarea acestuia în România", mai notează Parchetul.

Potrivit acuzării, atingerea acestui scop este prezentată ca posibilă, deoarece procedura prevăzută de legislaţia indoneziană, care parcurge mai multe etape (patru) şi se derulează într-un interval de timp destul de îndelungat. Astfel fiind, s-a conturat ca modalitate de ajutor, pentru îngreunarea executării pedepsei un ansamblu de demersuri, întemeiate pe sumele de bani oferite de inculpatul Vîntu .

"S-a concluzionat că sumele confirmate de inculpatul Vântu ca trimise şi cele care vor fi trimise în cel mai scurt timp sunt apte să îngreuneze executarea promptă a pedepsei de către condamnatul Popa Nicolae , în acel moment fiind blocată procedura la nivelul 1 şi 2. Aceaşi preocupare pentru situaţia condamnatului Popa Nicolae rezultă şi din convorbirile telefonice cu fiica sa, respectiv că până la acea dată, 4.12.2009 nu a fost arestat, iar aceasta îi cere şi precizări legate de faptul că lui Popa Nicolae i se mai spune şi Viorel.

În ziua de 4.12.2009, Vîntu a contactat-o pe fiica sa Ioana.

"(...) S.O. VÂNTU: Este război politic, e miză uriaşă în joc, pe toate palierele. Astăzi aşa se întâmplă, o lună de zile asta a fost, de luni încolo să vezi că toată lumea râde, cântă şi dansează.
Ioana: OK.
S.O. VÂNTU: Stai absolut relaxată, cu Viorel nu este nici cea mai mică problemă, deci noi nu avem nici cea mai mică problemă, îmi pare rău că mi-e prieten.
Ioana: Care Viorel?
S.O. VÂNTU: Popa.
Ioana: Nu-i Nicolae?
S.O. VÂNTU: Dar Viorel îi spunem noi. Deci scumpa lu' Vântu, mi-e prieten şi-mi pare rău. O să mă ocup, o să încerc, o să văd ce pot face legal, să-l scot din închisoare de aici, atâta tot, îmi pare rău de el, dar, în rest, mi-e absolut egal.
Ioana: Pot să spun 3 puncte care cred eu că ar trebui menţionate?
S.O. VÂNTU: Iubita mea, lasă-mă în pace cu ce crezi tu că ... nu trebuie menţionat nimic în seara asta sau mâine seară, trebuie să ne vedem de treabă, duminică să mergem la vot, să ne exprimăm opţiunea, bagă-i în p... mă-sii. De luni încolo să vezi că toată lumea se pupă pe gingii cu toată lumea.
Ioana: Evident.
S.O. VÂNTU: Ai văzut? Ce dracu' iei aşa foc? Vrei să te faci om de afaceri şi ai nervii de mămăligă, mă, tati? Pa.
Ioana: Pa", se arată în stenograme.

În acest sens sunt relevante convorbirile telefonice din care rezultă că situaţia din Indonezia devine mai complicată, deoarece sunt necesari şi restul de bani - numiţi în convorbiri "cisterne".

"În realizarea acestui scop, permanent şi împreună cu numiţii Sorin… şi Alexandru…. se pun de acord şi se informează despre stadiul demersurilor din Indonezia. Aceştia află aceste amănunte după ce îl contactează pe Popa Virgil, aflat în Indonezia", mi arată sursa citată.

În acest sens este indicată o interceptare din ziua de 28 decembrie 2009, Alexandru Stoian - aghiotantul lui Vîntu - ia legătura cu un domn.

"DOMN: Alo?
A. STOIAN: Bună. Eu sunt.
DOMN: Gând la gând cu bucurie. Mă gândeam...
A. STOIAN: Dacă mai ne dai şi o veste bună...
DOMN: Din păcate nu-ţi dau o veste bună. Vestea e un pic proastă, că a ieşit un deştept de şef ieri în presă.
A. STOIAN: Păi asta voiam să te întreb.
DOMN: Şi s-a lăudat un prost aici. Ceea ce s-a preluat la voi acolo nu este adevărat. Nu s-au finalizat proceduri şi chestii de genul ăsta. Doar că din păcate a apărut o informaţie, unde nu ar fi trebuit să apară. Asta nu ar fi trebuit să apară în presă. Dar ştii ce se întâmplă? Am senzaţia că totuşi ai noştri au pe cineva înăuntru, acolo. Pentru că prea mult, a existat prea mult exces de zel în toată chestia asta, ceea ce la ei nu s-a întâmplat niciodată. Fie au plătit pe cineva acolo, fie... Nu-mi dau seama, dar ceva se întâmplă, fiindcă şeful mare s-a trezit că nu ştia de nişte acţiuni ale celor mai mici. Deci la nivel mediu e cineva care a lucrat împotrivă. De trei zile am reuşit, suntem în negociere cu şeful mare, şi promisiunile sunt foarte clare, că 'o rezolvăm'. Iar astăzi, când am discutat pe marginea a ce s-a produs în presă, a zis 'staţi liniştiţi, e doar ştire de presă, nu are nicio legătură cu ce facem noi'.
A. STOIAN: Ok.
DOMN: Deci la modul ăsta au decurs lucrurile. Sperăm să reuşim să ieşim în final aşa cum ne-am dorit noi. Dar oricum chestiunile sunt de durată. Colegul lui de cameră, de care se vorbeşte, din Noua Zeelandă, este din anul 2008 în procedura asta.
A. STOIAN: Am înţeles.
DOMN: Ferească Dumnezeu să ajungem acolo, dar în principiu asta e; deci nu trebuie să credeţi ce spune presa: 'Gata, s-a finalizat se rezolvă în două zile'. Dar, na! În momentul în care există posibilităţi şi de aci, vorbeşte cu el să continuăm aşa, uşor, uşor, câte una pe săptămână, să finalizăm şi treaba, ca să fim pregătiţi şi pe partea asta. Când se zice 'da', să nu mai fim cu jumătăţi de măsură, să fim cu întregul rezolvat.
A. STOIAN: Am înţeles.
DOMN: Ok.
A. STOIAN: Bun.
DOMN: Altfel, voi cum vă descurcaţi?
A. STOIAN: Greu.
DOMN: Greu, nu?
A. STOIAN: Da.
DOMN: F...-i, de alegeri!
A. STOIAN: Asta-i viaţa.
DOMN: Oricum, mai zi încă o dată. Deci să nu-şi facă griji că (de) la el nu vine niciun fel de pericol.
A. STOIAN: Ok. Bun.
DOMN: Niciun pericol. Se poate conta pe el 100%, da?
A. STOIAN: Bine", arată sursa citată.

Acuzarea indică o serie de mesaje telefonice care sugerează tentativele de aranjare a situaţiei juridice a lui Popa.

Pe tot parcursul lunii ianuarie 2010, acţiunile desfăşurate cu scopul de a îngreuna extrădarea şi, implicit, executarea pedepsei de către Popa Nicolae au fost continuate şi completate cu măsuri suplimentare dispuse de către Sorin Ovidiu Vîntu, şi-au continuat să fie îndeplinite de către Stoian, indirect şi de către Ţurcan, prin implicare directă, acesta fiind permanent împreună cu inculpatul Vîntu

Abordarea a fost tot mai insistentă în problema "Indonezia", din cauza faptului că inculpaţii au constatat, la sfârşitul lunii decembrie 2009, o stagnare în legătură cu rezultatul pe care îl urmăreau, potrivit demersurilor în împiedicarea extrădării condamnatului Popa, spune acuzarea.

"Astfel, în data de 2.01.2010 mesajul din Indonezia este insistent şi precizează că 'dacă nu are toată motorina în câteva zile, nu poate rezolva nimic… şi faptul că nu livrează până nu are deja pachetul lângă el…', iar în ziua de 6.01.2010, la ora 12:36, se primeşte următorul mesaj scris: 'Ziua buna din nou. Când am plecat am avut niste puncte trasate pe care le-am indeplinit. Nu a fost interogat de nimeni. A refuzat orice contact cu ambasada, deci nici vorba de deal cu ei. Cooperarea de care s-a zis în presă este în sensul că rămâne la dispoziţia pol.. Asta până când dosarul moare încet... De asemenea, nu a fost trimis acasă la urgenţă şi nici nu va fi trimis. Asta este ceea ce am realizat. Şi în final procesul de extrădare îl vom câştiga şi nu-l vor mai putea cere în veci. Dar avem nevoie de motorină. Şi să nu uite ca în toată aceasta lună s-a consumat... Destul de mult. Aşa ca repet: nimeni nu păcăleşte pe nimeni. Deci porniţi livrările de mâine şi să aibă încredere în noi ca ştim ce facem. Numai voi puteţi sparge cercul în care suntem. Merci'"- mai notează sursa citată.

În 11.01.2010, Alexandru Stoian ia legătura cu un domn.

"A.STOIAN: Care mai e situaţia?
DOMNUL: Nu e nimic, nu s-a mişcat nimic astăzi.
A. STOIAN: OK.DOMNUL: Nu am reuşit să dăm de ăla important cu care trebuia să se semneze scrisorica aia şi astăzi nu s-a mişcat absolut nimic.
A. STOIAN: OK, hai, că ne auzim mâine.
DOMNUL: Ce vreau să spun! Vezi că pregătesc... Mă gândesc la următoarea chestie. Vorbeşte şi cu el. Mâine noi schimbăm toate numerele. Bine, în afară de ăsta. Noi avem nişte numere, altele cu care lucrăm aici. Le schimbăm mâine şi până să se mişte niţeluşi el acolo vrea să încerce să vorbească amândoi.
A. STOIAN: Am înţeles.
DOMNUL: Eu mâine o să-ţi dau... Ori în seara asta îţi trimit un SMS, ori mâine îţi trimit numărul şi convenţia este undeva între... Deci, cam pe la ora asta. Deci, exact cum este acuma. Da, să încerce el. Dar va trebui să vorbim noi înainte. Deci, mă suni tu şi îmi spui: vezi, că peste un sfert de oră sau o jumătate de oră o să sune. Pentru că el acolo, îţi dai seama, că nu poate să-l ţină, trebuie să-l ţină ascuns.
A. STOIAN: Da, corect.
DOMNUL: Nu poate fi atent şi atunci el este atent când alea, eu ştiu, un sfert de oră, 20 de minute cât îi spune noi că este OK treaba, da?
A. STOIAN: Da.
DOMNUL: Cam aşa ceva, da?
A. STOIAN: OK.
DOMNUL: Să verifici. Mă gândesc că poate e mai bine să schimbe ei două vorbe. Ei au alt limbaj decât noi.
A. STOIAN: OK. Bine
DOMNUL: Bine! Hai, te-am pupat! Numai bine!", notează acuzarea.

Din analiza convorbirilor telefonice rezultă că se menţine ca modalitate obişnuită păstrarea legăturii dintre inculpatul Vântu şi Popa, prin intermediul inculpatului Stoian, respectiv Popa Virgil.. În acelaşi timp se exprimă şi posibilitatea ca inculpatul Vântu Sorin Ovidiu şi Popa Nicolae să vorbească direct, această soluţie fiind descrisă ca posibilă într-un anume moment al zilei când în penitenciar nu sunt controale, datorită slujbelor religioase (convorbirea din data de 11.01.2010).

În aceeaşi perioadă, s-a confirmat şi nevoia urgentă de bani cash, pe lângă cei deja trimişi, aflaţi în contul la care avea acces condamnatul Popa, ca soluţie sigură de îngreunare a extrădării sale, precum şi faptul că nu fusese interogat Popa Nicolae, iar acest aspect era prezentat tot ca rezultat al demersurilor bazate pe sprijinul oferit de către inculpaţi. (convorbirea din 4.01.2010, dintre Stoian Alexandru cu persoana de legătură din Indonezia legată de ceea ce a reuşit să-i trimită şi despre faptul că la nivelul 1 şi 2 se rezolvase).

În această perioadă se remarcă o precipitare a întregii situaţii şi o căutare insistentă a unor soluţii de trimitere a banilor la condamnatul Popa Nicolae. Aşa fiind au fost efectuate demersuri din ce în ce mai consistente ale inculpaţilor.

Acestea s-au concretizat în acţiuni ale inculpatului Ţurcan care, prin intermediul unei persoane de încredere aflată în Elveţia, a discutat despre posibilitatea unui transfer de bani (convorbirea din data de 10.01.2010), dar şi prin decizii ale inculpatului Vântu Sorin Ovidiu de a trimite o persoană de încredere din România în Indonezia cu banii (convorbirea telefonică din data de 13.01.2010).

Activităţile derulate în scopul îngreunării extrădării condamnatului Popa Nicolae au fost continuate în luna februarie 2010, când trimiterea sumelor de bani era prezentată în continuare ca soluţie sigură de îngreunare a extrădării condamnatului Popa Nicolae. Sub acest aspect, acuzarea arată că inculpatul Vântu Sorin Ovidiu a folosit şi o modalitate suplimentară prin care a încercat să găsească o soluţie de trimitere a banilor necesari îngreunării extrădării, către condamnat, prin intermediul lui Târă Dumitru aflat în Republica Moldova.

"S-a insistat permanent că transmiterea banilor este garanţia că Popa Nicolae ar fi liber. Relevant este în acest sens mesajul 'mâine sau în maxim o săptămână Popa Nicolae va sta pe plajă' (mesajul din data de 17.02.2010), ceea ce justifică inclusiv prezumţia că s-a transmis şi în luna februarie suma aşteptată. Nu putem nesocoti şi faptul că mesajul poate avea valoarea unei asigurări a unei garanţii oferite de persoana de legătură din Indonezia, inculpatului Vîntu Sorin Ovidiu, că suportul financiar pe care l-a asigurat până atunci a fost folosit în scopul în care a fost dat de către acesta, respectiv îngreunarea extrădării. Această interpretare este rezonabilă şi rezultă din împrejurarea că au existat unele suspiciuni ale inculpatului Vântu Sorin Ovidiu, manifestate faţă de absenţa unei soluţii pentru Popa Nicolae de a scăpa de executarea pedepsei, în ciuda întregului sprijin şi a banilor pe care i-a oferit pentru ca acest rezultat să fie obţinut.(mesajul din 27.02.2010). Faţă de împrejurarea că infracţiunea de favorizare a infractorului există şi în situaţia în care nu s-a obţinut rezultatul urmărit de autor , raţionamentul prezentat anterior , nu reduce periculozitatea şi gravitatea faptei. Această concluzie se întemeiază şi pe împrejurarea că în aceeaşi perioadă inculpaţii au cunoştinţă şi de faptul că au fost reînnoite demersurile efectuate în mod oficial de către autorităţile judiciare române pentru extrădarea condamnatului Popa Nicolae, astfel încât îi solicită precizări persoanei de legătură din Indonezia. Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că demersurile efectuate, în aceeaşi perioadă de timp, autorităţile române făceau demersuri pentru soluţionarea cererilor de asistenţă judiciară în materie penală. Prin urmare s-a remarcat în această perioadă o insistenţă pentru idenificarea unor soluţii viabile pentru ca banii, care reprezintă, potrivit datelor cauzei, garanţia că cei aflaţi în Indonezia, însărcinaţi cu această problemă vor găsi soluţiile prin care Popa Nicolae să nu fie extrădat", mai notează procurorii.

Actul citat indică şi o "adevărată concurenţă ,între inculpaţi şi autorităţile române, care au solicitat potrivit uzanţelor şi procedurilor în materia cooperării judiciare internaţionale, extrădarea condamnatului", formulare metaforică ce "s-ar traduce prin: Să vedem cine câştigă - legea sau favorizatorii".

Parchetul instanţei supreme a cerut joi noapte arestarea preventivă a lui Vîntu, Ţurcan şi Stoian, judecătorul urmând să decidă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici