Aproximativ 40 de persoane suspectate de trafic cu ţigări vor fi audiate de procurorii din Argeş

Aproximativ 40 de persoane suspectate de trafic de ţigări pe la frontiera de vest a ţării şi ridicate, marţi dimineaţă, în urma a peste 70 de percheziţii făcute în mai multe judeţe din ţară urmează să fie audiate, marţi, la Parchetul Tribunalului Argeş.

64 afișări
Imaginea articolului Aproximativ 40 de persoane suspectate de trafic cu ţigări vor fi audiate de procurorii din Argeş

Aproximativ 40 de persoane suspectate de trafic cu ţigări vor fi audiate de procurorii din Argeş (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş, comisar Dănuţ Dinu, a declarat că marţi dimineaţă au avut loc 72 de percheziţii şi descinderi la locuinţe din Capitală, Argeş, dar şi în alte judeţe, fiind vizate persoane suspectate de trafic cu ţigări.

"Este o acţiune a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Sunt 72 de percheziţii care au loc în Capitală, în judeţul Argeş şi în alte localităţi, iar toate persoanele vizate, aproximativ 40, vor fi aduse la Piteşti pentru audieri. Acţiunea este în desfăşurare şi este de mare complexitate, fiind coordonată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş", a declarat comisar Dănuţ Dinu.

Conform unor surse judiciare, marţi dimineaţă au avut loc 35 de percheziţii şi descinderi în judeţul Argeş, respectiv la Piteşti, Câmpulung Muscel, Ştefăneşti şi Topoloveni. De asemenea, în cadrul acestei anchete vizând persoane care preluau ţigări de contrabandă întroduse în ţară prin vămile din vestul ţării au fost făcute percheziţii şi în judeţele Dolj, Olt, Giurgiu, Ilfov, Galaţi, Maramureş, Suceava (Vicov), Arad, Dâmboviţa, dar şi în Capitală.

Potrivit surselor citate, cele aproximativ 40 de persoane ridicate în urma acestor descinderi vor fi duse pentru audieri la Parchetul Tribunalului Argeş, care coordonează ancheta în acest caz.

În paralel cu acţiunea din aceste judeţe vizând contrabandişti de ţigări marţi dimineaţă au avut loc descinderi şi percheziţii la în vămile Stamora Moraviţa, judeţul Timiş, şi Naidăş, judeţul Caraş - Severin, mai mulţi vameşi şi poliţişti de frontieră fiind suspectaţi de luare de mită şi înlesnire a traficului cu ţigări din Serbia.

Cele două vămi au fost blocate în urma acestor descinderi, iar zeci de vameşi şi poliţişti de frontieră din aceste puncte vamale urmează să fie aduşi cu patru elicoptere la Bucureşti, pentru audieri la DNA.

De asemenea, au avut loc percheziţii şi la locuinţele vameşilor şi poliţiştilor de frontieră, peste o sută de persoane fiind vizate de această anchetă, conform unor surse judiciare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici