Argeş: Un deţinut de 17 ani de la Penitenciarul Colibaşi a fost găsit spânzurat

Un deţinut în vârstă de 17 ani de la Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, a fost găsit spânzurat, sâmbătă, în celulă.

231 afișări
Imaginea articolului Argeş: Un deţinut de 17 ani de la Penitenciarul Colibaşi a fost găsit spânzurat

Argeş: Un deţinut de 17 ani de la Penitenciarul Colibaşi a fost găsit spânzurat

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Colibaşi, personalul medical din cadrul închisorii a încercat să îl resusciteze pe deţinut, însă fără rezultat.

"Sâmbătă, în jurul orei 6.00, un deţinut de 17 ani, din judeţul Vâlcea, arestat preventiv pentru tâlhărie, cu antecedente penale, s-a spânzurat", a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Colibaşi, agent Andreea Bădescu.

Conform procedurilor, au fost informate familia şi autorităţile competente, respectiv Parchetul Tribunalului Argeş, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Serviciul de Medicină Legală.

La Penitenciarul Colibaşi au fost declanşate verificări pentru stabilirea circumstanţelor în care a avut loc incidentul.

Penitenciarul Colibaşi se află în oraşul argeşean Mioveni, la 20 de kilometri de Piteşti. Aici sunt încarceraţi şi fostul poliţist Cristian Cioacă, dar şi omul de afaceri Cornel Penescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici