Arhiepiscopia Bucureştilor ajută cu alimente familiile afectate de inundaţii din judeţul Teleorman

Arhiepiscopia Bucureştilor a alocat suma de 25.000 lei din care vor fi cumpărate alimente pentru familiile din judeţul Teleorman afectate de inundaţiile din ultimele zile.

66 afișări
Imaginea articolului Arhiepiscopia Bucureştilor ajută cu alimente familiile afectate de inundaţii din judeţul Teleorman

Arhiepiscopia Bucureştilor ajută cu alimente familiile afectate de inundaţii din judeţul Teleorman (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Banii au fost daţi Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului care va cumpăra alimente neperisabile de strictă necesitate, respectiv ulei, zahăr, făină, orez, conserve, apă plată etc.

Alimentele vor fi apoi donate familiilor afectate de inundaţiile din ultimele zile, a anunţat Arhiepiscopia Bucureştilor, într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Numărul localităţilor din judeţul Teleorman afectate de inundaţii în urma revărsării mai multor râuri şi pâraie a ajuns la 22, apa intrând în peste 160 de case, transmite corespondentul MEDIAFAX, citând datele furnizate miercuri de inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici