Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul pacienţilor morţi de la Spitalul Filantropia din Craiova

Avocatul Poporului a anunţat, luni, că s-a sesizat din oficiu şi anchetează decesele a doi pacienţi de la Spitalul Filantropia din Craiova, moartea acestora survenind după ce li s-ar fi făcut transfuzii de sânge.

864 afișări
Imaginea articolului Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul pacienţilor morţi de la Spitalul Filantropia din Craiova

Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul pacienţilor morţi de la Spitalul Filantropia din Craiova

"Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va afectua o anchetă în cazul decesului unor pacienţi, la Spitalul Filantropia din Craiova, după ce li s-au făcut transfuzii de sânge. Sesizarea din oficiu şi ancheta vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 34 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii", se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului, remis luni seară MEDIAFAX.

"Am fost anunţat în cursul dimineţii de sâmbătă despre faptul că sunt două persoane decedate şi alte parte persoane care sunt internate pe secţia de terapie intensivă. Direcţia de Sănătate Publică a trimis inspecţia acolo pentru că inspecţia are competenţă în legătură cu problemele legate de transfuzie. S-a făcut un raport preliminar pe care nu l-au transmis ieri, iar raportul final va veni în după-amiaza aceasta (luni - n.r.)", a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, există suspiciunea că cele două persoane au murit din cauza transfuziilor, "dar nu se poate spune acest lucru, mai ales că este şi o anchetă a Poliţiei".

Doi pacienţi ai Spitalului "Filantropia” din Craiova au murit, se pare, în urma unor transfuzii sanguine, iar alţi patru au avut reacţii adverse.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Dolj, Secţia 1 de Poliţie Craiova a fost sesizată de reprezentanţi ai Spitalului Municipal "Filantropia"cu privire la faptul că doi pacienţi ai unităţii medicale au murit, vineri, în condiţii suspecte.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici