BACALAUREAT 2011: Elevi eliminaţi de la proba obligatorie a profilului. La un liceu au fost eliminaţi 111 din 159 de candidaţi

Mai mulţi elevi au fost eliminaţi miercuri de la proba obligatorie a profilului la examenul de bacaluareat, întrucât aveau asupra lor telefoane mobile sau deţineau materiale informative.

3779 afișări
Imaginea articolului BACALAUREAT 2011: Elevi eliminaţi de la proba obligatorie a profilului. La un liceu au fost eliminaţi 111 din 159 de candidaţi

Bacalaureat 2011: Elevi eliminaţi de la proba obligatorie a profilului (Imagine: Haaz Sandor/Mediafax Foto)

BUCUREŞTI

Comisia Municipală de Bacalaureat a înregistrat, în primele ore de la începerea probei obligatorii a profilului din cadrul examenului naţional de bacalaureat, 17 tentative de fraudă, candidaţii fiind eliminaţi fără drept de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că au fost înregistrate 17 tentative de fraudă la probele de matematică şi istorie.

HUNEDOARA

Un număr de 111 elevi din cei 159 prezenţi în centrul de examen de la Grupul Agricol "Alexandru Borza" din Geoagiu au fost eliminaţi de la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de bacalaureat, pentru fraudă sau pentru tentativă de fraudă.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara, Alexandru Lăutaru, a declarat că 111 elevi din cei 159 prezenţi în centrul de examen de la Grupul Agricol "Alexandru Borza" din Geoagiu au fost eliminaţi de la proba de matematică din cadrul examenului de bacalaureat pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

"Nu pot să vă dau mai multe amănunte legat de acest subiect, acum încercăm şi noi să vedem ce s-a întâmplat acolo", a spus Lăutaru.

Lăutaru a adăugat că unul dintre subiecte ar fi fost rezolvat şi s-a declanşat o anchetă pentru a se afla cine a rezolvat subiectul.

Surse din cadrul ISJ Hunedoara au declarat că eliminiarea candidaţilor s-a făcut în urma unui telefon anonim în care o persoană anunţa că în şase săli de examinare unul dintre subiectele date candidaţilor a fost rezolvat.

Tentativele de fraudă au fost raportate la Ministerul Educaţiei.

ARAD

Zece candidaţi au fost eliminaţi de la a doua probă scrisă a bacalaureatului, pentru că au copiat sau nu au predat telefoanele mobile, în timp ce patru candidaţi au susţinut examenul mai târziu cu subiectele de rezervă pentru că au fost blocaţi în trafic.

Cei zece candidaţi care au fost eliminaţi sunt de la trei licee din municipiul Arad şi de la liceele din Lipova şi Sântana.

Majoritatea celor eliminaţi au fost prinşi în timp ce copiau din cărţi, carneţele sau de pe fiţuici, dar au fost şi doi candidaţi prinşi cu telefoane mobile asupra lor.

În judeţul Arad, bacalaureatul este organizat în 12 centre de examen, la care se adaugă cinci subcomisii, iar evaluarea lucrărilor celor 4.641 de candidaţi înscrişi se face în patru centre zonale de evaluare.

BISTRIŢA

Un elev care a susţinut proba de bacalaureat la Colegiul Naţional "George Coşbuc" din Năsăud a fost eliminat din examen deoarece primea sms-uri cu răspunsuri pe telefonul mobil, Inspectoratul Şcolar Judeţean având indicii că răspunsurile erau trimise de către un cadru didactic.

Inspectorul general-adjunct Mircea Romocea de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că ISJ are indicii că elevul primea răspunsurile de la un cadru didactic, motiv pentru care joi va constitui o comisie de anchetă în acest caz.

"Elevul a fost eliminat din examen pentru că primea sms-uri cu răspunsuri pe telefonul mobil. Avem informaţii că i le trimitea un cadru didactic din afara şcolii. Mâine (joi - n.r.) o comisie de anchetă va face verificări. Deocamdată nu ne putem pronunţa până nu se finalizează ancheta", a declarat Romocea.

Potrivit sursei citate, până în prezent patru elevi au fost eliminaţi din examen pentru fraudă.

Elevii care au încălcat regulamentul de organizare şi desfăşurarea a examenului au pierdut dreptul de a mai participa la sesiunile de bacalaureat din toamna lui 2011 şi vara lui 2012.

Proba de miercuri este susţinută de aproximativ 210.000 elevi, în 741 de centre de examen.

Proba este susţinută diferenţiat, în funcţie de filieră, profil şi specializare cum sunt matematică (pentru profilul real din filiera teoretică, pentru toate profilurile din filiera tehnologică şi pentru profilul militar, respectiv pedagogic - specializarea învăţători-educatoare din filiera vocaţională şi istorie (pentru profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia specializării învăţători-educatoare).

Ultima probă scrisă din această sesiune a examenului de bacalaureat 2011 - proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării se va desfăşura vineri.

Prima afişare a rezultatelor va avea loc duminică până la ora 16.00. În aceeaşi zi, între orele 16.00 - 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile.

Soluţionarea acestora se va realiza în perioada 5 - 7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici