- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Bacău: Familii evacuate, persoană luată de viitură şi drum blocat de aluviuni, în urma ploilor
Peste o sută de familii din judeţul Bacău au fost evacuate, după ce gospodăriile le-au fost inundate în urma ploilor torenţiale, o persoană a fost luată de viitură, drumul european E85 a fost blocat de aluviuni două ore, iar o gravidă a fost salvată de pompieri după ce a rămas izolată pe un deal.
Bacău: Familii evacuate, persoană luată de viitură şi drum blocat de aluviuni, în urma ploilor (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)
Potrivit maiorului George Enache, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, în noaptea de luni spre marţi, peste o sută de familii din satul Buda, comuna băcăuană Blăgeşti, au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele după ce apa a intrat peste ei, în prezent echipele de intervenţie ale ISU evacuând alte zece persoane rămase în podurile caselor din satul Mărgineni.
"Ne grăbim să-i scoatem deoarece casele sunt din chirpici, iar pericolul ca acestea să se dărme este crescut. Din cauza precipitaţiilor de 50-60 de litri pe metru pătrat, pârâul Trebeş a ieşit din matcă şi a inundat aceste gospodării. Lucrăm la evacuarea oamenilor cu două bărci", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul George Enache.
Tot marţi dimineaţă, un bărbat de 32 de ani din satul Dumbrava a fost luat de viitură, iar femeie însărcinată a rămas izolată pe un deal în timp ce se ducea spre spital să nască în comuna Ştefan cel Mare, fiind salvată de pompieri.
De asemenea, din cauza ploilor torenţiale, drumul european E85, în dreptul localităţii Cleja, a fost blocat timp de două ore din cauza aluviunilor aduse de torenţi pe şosea, la ora transmiterii acestei ştiri drumul a fost curăţat de către autorităţile locale, astfel că circulaţia se desfăşoară în condiţii normale.
Calea ferată pe ruta Bacău - Bicaz este afectată în totalitate şi nu se circulă, fiind acoperită de apă şi de aluviuni, iar pe ruta Valea Seacă - Faraoani se circulă pe un singur fir.
La ora transmiterii acestei ştiri, lucrătorii SNCFR lucrează la degajarea aluviunilor şi repunerea în circulaţie a liniei ferate cât mai curând.
-
ANALIZĂ - Bogaţii din sudul Europei îşi mută averea în nord: Am muncit toată viaţa. Nu pot să risc ca banii mei să devină drahme
Economic astăzi, 12:26
Locuitorii bogaţi din sudul Europei îşi transferă economiile către bănci din Luxemburg, Elveţia şi ţările nordice, îngrijoraţi de perspectiva ieşirii Greciei din zona euro şi de situaţia sectorului bancar din Spania şi Portugalia, potrivit unei analize Reuters. citeşte tot
-
Vosganian critică Guvernul pentru Ordonanţa de Urgenţă privind primăriile. Ponta: Vosganian nu ştie ce a decis Curtea Constituţională
Politic astăzi, 12:21
Liberalul Varujan Vosganian susţine, pe blog, că Guvernul ar fi trebuit să numere până la zece înainte de a emite OUG prin care a retras bani de la primării, act declarat neconstituţional, iar premierul Victor Ponta răspunde că fostul ministru PNL nu ştie ce a decis CC, ci a citit doar în ziare. citeşte tot





Nu exista comentarii