Băsescu face apel către români să respecte legile

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seara, că este necesară respectarea legilor şi a făcut referire la "celebra formulă a universităţilor" ai căror rectori, după ce mandatul le-a expirat, s-au transformat în preşedinţi ai acestor unităţi de învăţământ superior.

273 afișări
Imaginea articolului Băsescu face apel către români să respecte legile

Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax foto)

"Avem de făcut un lucru pe care orice cetăţean responsabil îl face, anume să respectăm legea. Să respectăm spiritul legilor. Să nu încercăm la fiecare lege să vedem cum o putem păcăli - celebra formulă din universităţi care au trecut de la rectori, după ce au avut numărul de mandate limitat, s-au făcut preşedinţi de universităţi şi rectori de universităţi", a declarat Traian Băsescu.

El a întrebat retoric ce s-ar întâmpla dacă şi politicienii ar proceda la fel.

"Păi, fraţilor, dacă ar face şi oamenii politici la fel? Şi să ne gândim aşa, că după ce am avut două mandate, să mă fac protopop, dar deasupra ca funcţie, peste preşedintele României, eventual neales, ci numit... Aici avem o chestiune care trebuie respectată şi această chestiune se numeşte lege", a comentat preşedintele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici