Bercea Mondial, adus la Curtea de Apel Craiova, care decide dacă îl eliberează sub control judiciar

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial şi arestat pentru tentativă de omor, a fost adus, miercuri dimineaţă, la Curtea de Apel Craiova, care judecă recursul acestuia faţă de decizia Tribunalului Olt de respingere a cererii de eliberare provizorie sub control judiciar.

57 afișări
Imaginea articolului Bercea Mondial, adus la Curtea de Apel Craiova, care decide dacă îl eliberează sub control judiciar

Bercea Mondial, adus la Curtea de Apel Craiova, care decide dacă îl eliberează sub control judiciar (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Bercea Mondial a fost adus din arestul Poliţiei Olt la Curtea de Apel Craiova în jurul orei 8.30.

De asemenea, la Curtea de Apel Craiova a ajuns şi Ionuţ Anghel, care ar fi fost înjunghiat de Bercea Mondial. Acesta va participa la judecarea recursului formulat de avocaţii lui Bercea Mondial.

La sediul Curţii de Apel Craiova se află şi aproximativ 20 de persoane venite să îl susţină pe Sandu Anghel.

În 3 martie, Tribunalul Olt a respins cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de Sandu Anghel.

Cunoscutul cap al lumii interlope din Slatina a fost arestat de Tribunalul Olt într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă la omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

După incident, atât Ionuţ Anghel, zis Mercedes, cât şi rudele tânărului aflate în localul unde a avut loc altercaţia au susţinut că victima a fost înjunghiată de către Bercea Mondial. Ulterior, rudele tânărului înjunghiat şi-au schimbat declaraţiile, afirmând că cel care l-a înjunghiat pe Mercedes este unul dintre fiii minori ai lui Bercea Mondial.

Sandu Anghel, arestat pentru tentativă la omor calificat, susţine în declaraţia dată instanţei că este convins că "atitudinea sa ilicită nu va ajunge să fie sancţionată penal", date fiind "alianţe" cu persoane publice importante, "care i-au botezat pe fiii săi", potrivit referatului Tribunalului Olt.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope, iar în urmă cu câţiva ani a fost cercetat pentru evaziune fiscală.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici