Bistriţa: Familia care a pierdut procesul cu soţia lui Puţura intenţionează să facă un demers la CSM

Familia care a pierdut procesul cu soţia lui Ovidiu Puţura privind un teren de 916 metri pătraţi, în Bistriţa, şi care este obligată să dărâme casa construită acolo spune că actele lor erau foarte clare şi că intenţionează ”să facă un demers către Consiliul Superior al Magistraturii” în acest caz.

1171 afișări
Imaginea articolului Bistriţa: Familia care a pierdut procesul cu soţia lui Puţura intenţionează să facă un demers la CSM

Bistriţa: Familia care a pierdut procesul cu soţia lui Puţura intenţionează să facă un demers la CSM

Potrivit portalului instanţelor de judecată, este vorba de dosarul 11544/190/2012 în care soţia lui Ovidiu Puţura, Alina Puţura, s-a judecat, în calitate de recurent, cu Paul Brendea Mureşan şi Ionela Elisabeta Brendea Mureşan, speţa fiind ”revendicare imobiliară” a unui teren de 916 metri pătraţi dintr-o zonă rezidenţială a Bistriţei, unde familia Brendea Mureşan a construit o casă.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Paul Brendea Mureşan a declarat că a cumpărat de la o persoană de bună-credinţă un teren de 916 metri pătraţi, în Bistriţa.

”Terenul a fost utilizat de Agroindustriala Bistriţa, făcând parte dintr-o suprafaţă mult mai mare. Agroindustriala s-a desfiinţat. În 1998, bucata de teren pe care am cumpărat-o eu a fost scoasă din suprafaţa aceea mare şi a fost intabulată cu număr nou, legal, de persoana de la care am cumpărat eu. Am aflat ulterior că tatăl Alinei Puţura, în 2002, a intabulat încă o dată acelaşi teren, neţinând cont de actul din 1998 pe care l-a obţinut persoana de la care am cumpărat eu şi s-a ajuns la suprapunere de terenuri”, a spus Paul Brendea Mureşan.

Fără să ştie despre această situaţie, în anul 2012, bărbatul a început să îşi construiască pe terenul cumpărat o casă după ce a obţinut toate autorizaţiile necesare.

”Abia după ce mi-am ridicat o parte din casă, am aflat că e o suprapunere de terenuri şi că familia Puţura ar deţine acte pe acelaşi teren ca şi mine. Nu au venit să discute cu mine probabil pentru că ei ştiau că vor câştiga. M-am trezit direct cu citaţie la Judecătoria Bistriţa. Procesul a durat vreo doi ani. A fost chemat un expert neutru şi în final eu şi soţia mea am câştigat procesul la instanţa de fond. Ei (familia Puţura - n.r.) însă au fost nemulţumiţi de sentinţă şi au făcut recurs la Tribunalul Bistriţa-Năsăud”, a spus bărbatul.

Paul Brendea Mureşan a afirmat că a decis să nu angajeze un avocat în acest caz, fiind convins că nu poate să piardă procesul după ce câştigase la instanţa de fond.

”Toţi avocaţii cu care am vorbit mi-au spus că nu am cum să pierd şi m-au sfătuit să merg singur să mă apăr fiindcă nu se poate da o sentinţă de demolare unui constructor de bună-credinţă. Există alte variante, de înţelegere, nu de demolare. E exclus aşa ceva. Actele mele erau foarte clare. Eram convins că voi câştiga. Am întrebat avocaţi şi toţi mi-au spus că nu are rost să angajez pe vreunul şi am pierdut. Am aflat sentinţa în decembrie 2014. Instanţa a decis că trebuie să-mi demolez casa. Nu am primit încă documentul scris, motivarea sentinţei. M-am bucurat să văd azi (marţi - n.r.) că a ieşit la iveală toată povestea. Vă daţi seama cât m-am bucurat. Acum mă gândesc să fac un demers către Consiliul Superior al Magistraturii. E clar că s-a făcut o nedreptate şi vreau să mă îndrept împotriva judecătorilor”, a spus el.

Întrebat cât a investit în teren şi casă, el a spus: ”Foarte mult!”.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Completul 1 Recurs al Secţiei Civile a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a pronunţat sentinţa în dosarul respectiv în 4 decembrie 2014. Cei trei magistraţi au decis să admită recursul declarat de reclamanta Puţura Alina Ofelia împotriva sentinţei civile cu nr.3370/29.04.2014, pronunţată de Judecătoria Bistriţa pe care au modificat-o în totalitate în sensul că au admis acţiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâţilor Brendea Mureşan Paul şi Brendea Mureşan Ionela Elisabeta şi în consecinţă au obligat pârâţii să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra porţiunii de teren în suprafaţă de 916 metri pătraţi, să-l predea în posesie şi să se abţină pe viitor de la orice acte de conturbare ori deposedare.

Judecătorii au mai decis ca ”pârâţii să-şi ridice imobilele construcţii edificate pe terenul menţionat”. Familia Brendea a mai fost obligată să plătească reclamantei recurente suma de 190,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, şi 96,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Alina Puţura este director la Colegiul Tehnic InfoEl din Bistriţa.

Potrivit unor documente ale procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în 2012, Alina Ofelia Puţura, soţia fostului secretar de stat în MJ Ovidiu Puţura, a revendicat în instanţă un teren de 916 metri pătraţi, în Bistriţa. În 29 aprilie 2014, Judecătoria Bistriţa a respins acţiunea formulată de Alina Puţura Ofelia, iar aceasta a atacat hotărârea cu recurs, în 5 august 2014. Tribunalul Bistriţa a stabilit termene de judecată în 16 octombrie, 27 noiembrie şi 4 decembrie 2014, iar din complet a făcut parte şi judecătoarea Corina Iacob.

În acest context, în 4 noiembrie 2014, Ovidiu Puţura s-ar fi întâlnit cu judecătoarea Corina Iacob, în restaurantul unui hotel din Bucureşti, şi ar fi discutat despre faptul că fiul magistratului, Titus Gheorghe Iacob, nu a promovat concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, la care a participat în 22 septembrie.

În timpul discuţiilor, fostul secretar de stat în Ministerul de Justiţie ar fi lăsat să se înţeleagă că în urma unor intervenţii, prin intermediul unui funcţionar cu influenţă la nivelul comisiei de examinare a Camerei Notarilor Publici Cluj, îl va sprijini pe fiul judecătoarei să promoveze examenul în 2015, "prin fraudarea acestuia", susţin anchetatorii.

În schimbul acestor promisiuni, judecătoarea Corina Iacob s-ar fi angajat să dea o soluţie favorabilă în dosarul soţiei lui Ovidiu Puţura, aflat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în stadiul de recurs, şi totodată să convingă cel puţin una dintre colegele de complet să pronunţe aceeaşi decizie.

Anchetatorii au mai stabilit că, înainte de termenul de judecată din 27 noiembrie 2014, Ovidiu Puţura ar fi contactat magistraţii din complet, iar prin intermediul unui avocat ar fi fost contactat un expert pentru a depune o opinie favorabilă Alinei Puţura.

Ovidiu Puţura a fost dus marţi dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie, de ofiţeri de poliţie, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere. Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Ovidiu Puţura că este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă.

Ovidiu Puţura mai este acuzat că, în perioada 2013 - 2014, a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, unor sejururi la mare, un costum de vânătoare, precum şi aproximativ 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători să dea o soluţie favorabilă într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Ovidiu Puţura a fost audiat aproximativ patru ore de procurorii DNA, iar în jurul orei 15.00, anchetatorii au plecat cu fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei la locuinţa acestuia, pentru a face percheziţii.

În acelaşi dosar, trei judecătoare din Bistriţa-Năsăud au fost ridicate de procurori, fiind duse la DNA pentru a fi audiate, întrucât ar fi vizate de acuzaţiile de corupţie verificate în cauză.

Ovidiu Puţura a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei în 24 februarie 2014, funcţie pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Puţura (PNL) a fost judecător şi director la Direcţia de contencios administrativ din Ministerul Justiţiei.

În 17 ianuarie 2014, Ovidiu Puţura a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei CFR. În aceeaşi zi, Ministerul Justiţiei preciza că Ovidiu Puţura poate fi, în paralel, şi secretar de stat în MJ şi membru în consiliul de administraţie al unei regii autonome, respectiv al CFR, după ce Guvernul a aprobat un memorandum în acest sens. Ministerul Justiţiei a transmis aceste precizări după ce presa a vehiculat, imediat după învestirea lui Ovidiu Puţura, că acesta nu poate fi membru în CA al CFR, deoarece are calitatea de judecător pe durata detaşării la MJ. În 10 martie 2014 a încetat mandatul său în Consiliul de Administraţie al CFR.

În iunie 2014, Ovidiu Puţura a fost sancţionat cu avertisment de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că a deţinut, în paralel, funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CFR şi pe cea judecător.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici