Bolnavi în fază terminală, fără tratament de la CASMB, în timp ce banii se duceau pe pacienţi fictivi | FOTO cu impact emoţional

Bolnavi în fază terminală, care aveau nevoie urgentă de îngrijire la domiciliu, nu au beneficiat de tratament din partea Casei de Asigurări de Sănătate a Capitalei, în timp ce banii CASMB mergeau către decontarea cheltuielilor pentru pacienţi fictivi.

1964 afișări
Imaginea articolului Bolnavi în fază terminală, fără tratament de la CASMB, în timp ce banii se duceau pe pacienţi fictivi | FOTO cu impact emoţional

Bolnavi în fază terminală, fără tratament de la CASMB în timp ce banii se duceau pe pacienţi fictivi

Alina Ion, denunţător în dosarul mafiei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), a pus la dispoziţia agenţiei de presă Mediafax mai multe fotografii care arată starea critică a unor pacienţi aflaţi în fază terminală, imobilizaţi, care aveau nevoie urgentă de îngrijire la domiciliu şi care nu au putut beneficia de tratament.

Este vorba de pacienţi aflaţi în evidenţa unei firme de servicii medicale, al cărei director este Alina Ion, dosarul lor fiind apoi depus la CASMB pentru decontare. Oamenii sufereau de afecţiuni oncologice si neurologice şi au ajuns în stare foarte gravă, imobilizaţi.

După ce dosarul era depus, răspunsul din partea Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti venea sec, în termenul legal de 48 de ore. Bolnavilor li se refuza dreptul la tratament pentru că apăreau în baza de date cum că ar fi beneficiat deja de 90 de zile de îngrijiri în 11 luni, potrivit legii. Asta deşi în realitate nu fuseseră îngrijiţi deloc la domiciliu.

„Din analiza documentelor depuse la CASMB, rezultă că pacientul a beneficiat în ultimele 11 luni de servicii medicale de îngrijiri la domiciliu, 90 de zile, prin Decizia 3628/01.10.2012. Faţă de cele de mai sus, în conformitate cu ..., vă informăm că cererea dumneavoastră a fost respinsă”, se arăta în răspuns.

Oamenii aveau nevoie de tratament intravenos, sondaj vezical, îngrijirea stomelor, a escarelor, a fistulelor, tratamente însă care le-au fost refuzate chiar dacă se aflau în stare critică.

„Am sesisat CSMB şi apoi CNAS, pentru că este forul superior, am văzut că nici acolo nu se întâmplă nimic, spuneau că vor face controale, după care ulterior am mers la Parchet, după care la DNA. Am anunţat dintotdeauna, din 2012, sute de adrese în care am anunţat că oamenii mor şi li se ia dreptul la sănătate”, a declarat, pentru Mediafax, Alina Ion.

În unul dintre răspunsurile primite, semnat de către preşedintele CASMB, se precizează: „Salutăm, pe această cale, modul prompt în care aţi înţeles să ne sesizaţi cu privire la aspecte ce vizează posibile nereguli în Sistemul Asigurărilor de Sănătate din România şi vă asigurăm că CASMB, prin structura de control, este direct implicată în prevenirea, identificarea, stoparea şi sancţionarea iregularităţilor din activitatea furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi sau care s-au aflat în relaţia contractuală cu CASMB, coroborat cu respectarea drepturilor asiguraţilor şi accesul acestora la servicii medicale de calitate”.

Iregularităţile au rămas însă aceleaşi, iar bolnavii care chiar aveau nevoie de tratament nu l-au mai primit.

„Pacientul, în momentul în care ajunge în spital, ia legătura cu mine sau cu oricare altă firmă. Acum suntem 85 pe piaţă. La un moment dat am fost 5. Se depune dosarul conform normelor în vigoare, CNAS trebuie să răspundă în 48 de ore dacă acceptă dosarul sau nu. Primeam răspuns că pacientul nu poate, deoarece a primit deja 90 de zile de îngrijiri medicale, în ultimele 11 luni. Noi oricum mergeam la pacient din prima zi, pentru că avea nevoie de perfuzii. Şi atunci, pacientul ne spunea: „Doamnă, uitaţi ce am primit de la Casă”. Îl întrebam: „Aţi beneficiat, aţi luat legătura cu vreo firmă, aveţi cunoştinţă de aşa ceva”? El spunea că nu şi atunci scria o declaraţie depusă la CAS. Casa lua aceste hârtii şi nu am idee să spun ce făcea cu ele. Nu ştiu cum au ajuns datele personale ale pacienţilor la ei, nu fac acuzaţii”, potrivit Alinei Ion.

Unii pacienţi au murit între timp deoarece nu au mai primit ajutor medical. Numai în lunile iunie şi august ale anului 2017 au murit opt pacienţi, potrivit unor documente.

„Sunt pacienţi care au nevoie de morfină. Le-am spus preşedinţilor Casei întotdeauna, când am făcut sesizări: «Fotografiile nu au miros şi nu dor. Sunt doar urâte.» Şi la acelea mi-au spus să nu le mai aduc o fotografie. Le-am dus întotdeauna. Am făcut adrese şi am anunţat: «Au murit între timp». Au răspuns că vor cerceta. Am fost în audienţă la dânşii de foarte multe ori. Nu am putut intra de fiecare dată. Mi-au spus să le fac sesizări scrise şi, la un moment dat, mi-au spus să nu mai fac nici sesizări scrise. După aceea, aveam controale. Nu poţi conduce o casă de sănătate şi să te uiţi numai pe nişte hârtii, cifre şi atât, neţinând cont că în spate există durere, suferinţă, oameni care mor, care speră la un minut de viaţă. Din 2013 am început să am fotografii ataşate oricărui dosar medical. S-au schimbat preşedinţi şi am sperat mereu că următorul venit la conducere va fi corect, va face ceva. Fondurile sunt suficiente, dacă ar fi fost reale controalele”, a mai spus Alina Ion.

Tratamentul acestor bolnavi a fost refuzat în condiţiile în care, potrivit procurorilor, bugetul CASMB a fost păgubit cu aproximativ trei milioane euro, în intervalul ianuarie 2016-august 2017, prin decontarea ilegală a unor servicii fictive de îngrijire medicală la domiciliu, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals. Cei care beneficiau de bani ar fi avut şi protecţia unor persoane din conducerea Casei de asigurări de sănătate a Capitalei, dar şi din conducerea CNAS.

13 persoane, printre care fostul şef al CNAS, Marian Burcea, şi fostul consilier SRI, Sergiu Ciobanu, au fost arestate preventiv în dosarul mafiei de la CNAS.

Avocatul Alinei Ion, Virgil Bărbulescu, a declarat că este posibil să se ajungă, în cazul inculpaţilor, la infracţiunea de omor.

„Este discutabil. Ar putea fi extrapolată discuţia la o infracţiunea de omor cu intenţie indirectă. Ce prevede această infracţiune? Ca tu să accepţi eventualitatea producerii acestui rezultat, chiar dacă tu nu il urmăreşti. Atâta vreme cât ţie, factor de conducere, ţi se aduc la cunoştinţă anumite aspecte, sau ar trebui să le ştii, pentru că de aceea ai atribuţii... dacă poţi să prevezi că acea persoană va deceda dacă nu îi sunt acordate aceste servicii medicale, este evident că s-ar putea pune în discuţie această infracţiune”, a explicat avocatul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici