Bucharest City Challenge se mută la Budapesta

Bucharest Ring a decis anularea circuitului FIA GT 2009 din Bucureşti şi organizarea lui la Budapesta, la sfârşitul lunii august, şi a anunţat că va da în judecată Primăria Capitalei, pentru încălcarea contractului încheiat în 2006, care permitea organizarea cursei automobilistice până în 2015.

261 afișări
Imaginea articolului Bucharest City Challenge se mută la Budapesta

Bucharest Challenge se mută la Budapesta (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Organizatorul circuitului FIA GT, Bucharest Ring, a anunţat, miercuri, prin avocatul Cătălin Dancu, că a cincea rundă a circuitului FIA GT se va organiza la Budapesta, în perioada 29-30 august 2009, deşi societatea a încheiat în 2006 un contract cu reprezentanţi abilitaţi ai Primăriei Capitalei.

Reprezentanţii societăţii Bucharest Ring susţin că, în baza contractului, deţin drepturile de organizare şi promovare a circuitului Bucharest Challenge până în anul 2015, fiind deja organizate ediţiile din 2007 şi 2008.

Potrivit acestora, deşi există un contract valabil şi obligatoriu cu municipiul Bucureşti, "acesta neagă obligaţia legală să ofere dreptul de a organiza circuitul şi în 2009".

Potrivit organizatorilor circuitului automobilistic, încălcarea contractului duce la anularea organizării acestui circuit la Bucureşti, acesta urmând să se desfăşoare în Ungaria, la Budapesta - Hungaroring.

De asemenea, societatea Bucharest Ring a anunţat că va da în judecată Primăria Capitalei şi va solicita daune în instanţă pentru nerespectarea contractului.

Primăria Capitalei a anunţat, miercuri, că organizatorul ediţiilor anterioare ale circuitului FIA GT din Capitală a respins invitaţia la negocierea unui nou contract, pe motiv că există deja semnat un contract cu reprezentanţii autorităţilor municipale.

Primarul general al Capitalei a invitat la discuţii organizatorul circuitului FIA GT, firma Bucharest Ring, după ce, în data 27 mai, consilierii municipali l-au împuternicit pe Sorin Oprescu să înceapă negocierile pentru organizarea la Bucureşti a unui nou circuit automobilistic, se arată întru-un comunicat de miercuri al municipalităţii.

În răspunsul trimis Primăriei Capitalei, în 16 iunie, organizatorul FIA GT a respins invitaţia de a negocia un nou contract, motivând că au un contract în vigoare, semnat cu reprezentanţii autorităţilor municipale.

Potrivit Primăriei Capitalei, contractul la care face referire avocatul firmei Bucharest Ring este, de fapt, o convenţie, încheiată la data de 2 februarie 2006, între reprezentantul firmei, Hartmut Beyer şi reprezentanţii Primăriei Capitalei, respectiv Vladimir Sommer - directorul cabinetului Primarului General Adriean Videanu, Florentina Constantinescu -director de achiziţii, Călin Radu Ancuţa - directorul Direcţiei de Integrare Europeană, Lenuţa Boncotă - director executiv adjunct al Direcţiei de Venituri, precum şi Adrian Iordache - directorul Direcţiei Juridice.

Primăria Capitalei arată că reprezentanţii municipalităţii nu au fost împuterniciţi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti să negocieze sau să semneze vreun contract cu firma organizatoare a circuitului FIA GT, iar actul încheiat în 2006 nu a fost supus aprobării consilierilor generali şi nu a fost semnat de primarul Capitalei de la acea vreme, Adriean Videanu.

Sursa citată precizează că, la preluarea mandatului de primar, Sorin Oprescu "şi-a exprimat nedumerirea asupra legalităţii acestei convenţii", însă deoarece în luna iunie a anului trecut demersurile pentru organizarea celei de-a doua ediţii a circuitului se aflau într-o fază avansată, edilul şef a aprobat derularea competiţiei sub formă de eveniment sportiv, după ce a fost avizat de Comisia de Ordine Publică.

"În orice situaţie înţeleg să respect legea şi rigorile ei. Nimeni nu poate folosi domeniul public după bunul plac. Îi aştept şi pe dumnealor, ca şi pe orice altă companie interesată, să depună oferte pentru organizarea unui circuit automobilistic în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti", a declarat Sorin Oprescu.

Pentru organizarea competiţiei, primarul general s-a adresat CGMB, pentru a primi împuternicire în sensul negocierii cu firmele interesate de organizarea unui circuit automobilistic.

În şedinţa din 27 mai, consilierii generali au aprobat proiectul privind solicitarea primarului general, unul dintre amendamente fiind acela ca forma finală a protocolului să fie supusă dezbaterii şi aprobării CGMB înaintea semnării.

Edilul şef al Capitalei spunea, în urmă cu un an, că municipalitatea caută o "soluţie legală" pentru organizarea etapei de Campionat Mondial FIA GT şi preciza că în 2007 această cursă a fost organizată fără o bază legală.

La a doua ediţie, cea de anul trecut, circuitul stradal din jurul Palatului Parlamentului a găzduit campionatele FIA GT şi Formula 3 Marea Britanie, precum şi Cupa Dacia Logan, reunite în cadrul evenimentului Bucharest City Challenge.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici