Ce s-a întâmplat în weekend: Cele mai importante cinci evenimente din acest sfârşit de săptămână

Mediafax.ro vă prezintă principalele evenimente care au avut loc în weekendul 4-5 octombrie

1085 afișări
Imaginea articolului Ce s-a întâmplat în weekend: Cele mai importante cinci evenimente din acest sfârşit de săptămână

Ce s-a întâmplat în weekend: Cele mai importante cinci evenimente din acest sfârşit de săptămână

Patru persoane au fost ucise şi cel puţin 20 rănite, duminică dimineaţă, în Grecia, într-un accident provocat de un şofer de tir român care a fost reţinut de poliţie, relatează Kathimerini în ediţia electronică.

Un număr de 26 de companii riscă să fie amendate de către Consiliul Concurenţei în urma investigaţiei de pe piaţa de retail care vizează contractele dintre Metro, Selgros, Mega Image şi Interex şi furnizorii lor.

Bucureştenii din sectoarele 2, 3, 4 şi 5 au rămas fără apă caldă, pentru că, începând de marţi, Distrigaz a limitat cantitatea de gaze livrată Electrocentrale Bucureşti (Elcen), din cauza unei datorii de 88,86 de milioane de lei, Distrigaz anunţând sâmbătă că a reluat furnizarea la parametri normali.

Pilotul francez al echipei Marussia, Jules Bianchi, a fost transportat în stare de inconştienţă la spital, după un accident suferit în timpul Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei, desfăşurat, duminică, la Suzuka, pe o pistă udă, informează BBC.

Fostul căpitan al echipei Dinamo, Cătălin Hîldan, decedat pe terenul de joc în timpul unui meci amical în urmă cu 14 ani, a fost omagiat, duminică, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, de cei aproximativ 11.000 de spectatori care asistă la meciul cu CSU Craiova, din etapa a X-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici