"Cerere de eutanasiere", semnată de 33 de angajaţi ai Institutului de Utilaj Petrolier şi trimisă autorităţilor

Un număr de 33 din cei 54 de salariaţi ai Institutului de Cercetare Dezvoltare Utilaj Petrolier IPCUP Ploieşti au semnat o "cerere colectivă de eutanasiere", pe care au depus-o la Prefectura Prahova, principalul motiv invocat fiind că nu şi-au mai primit salariile din octombrie 2010.

1111 afișări
Imaginea articolului "Cerere de eutanasiere", semnată de 33 de angajaţi ai Institutului de Utilaj Petrolier şi trimisă autorităţilor

Ploieşti: "Cerere de eutanasiere", semnată de 33 de angajaţi ai Institutului de Utilaj Petrolier (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Salariaţii Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare Utilaj Petrolier IPCUP Ploieşti au dat publicităţii, marţi, o "cerere colectivă de eutanasiere", semnată de 33 din cei 54 de angajaţi şi adresată preşedintelui Traian Băsescu, premierului Victor Ponta, ministrului Economiei, Varujan Vosganian, ministrului Cercetării, Mihnea Costoiu şi şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie Gabriel Dumitraşcu.

Primul motiv invocat în această cerere în reprezintă faptul că salariaţii IPCUP nu şi-au mai primit salariile din octombrie 2010.

"Vă rugăm să înţelegeţi că am devenit pietre de moară pentru familiile noastre, pentru copiii noştri, nevoiţi să ne întreţină la o vârstă când putem lucra şi putem fi de folos societăţii în care trăim. Trăim sub spectrul executărilor din cauza neplăţii facturilor, împrumuturilor la bănci. În ţara noastră ne simţim abandonaţi de autorităţi şi trataţi ca cetăţeni de mâna a doua, ca nişte sclavi fără niciun drept, cu toate că suntem angajaţi legal la stat, cu contracte de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată. Considerăm că statului român îi va fi mai uşor să ne eutanasieze în condiţiile în care salariile noastre muncite pe contracte semnate şi predate la termen se află în visteria ANAF (instituţie care a blocat conturile IPCUP, din cauza datoriilor -n.r.), deci tot a statului", se arată în cererea trimisă instituţiilor statului şi semnată de peste jumătate dintre angajaţii IPCUP Ploieşti.

În solicitarea lor, angajaţii de la IPCUP susţin că de-a lungul timpului, în urma întâlnirilor cu autorităţile statului sau a memoriilor depuse la aceste autorităţi, au primit "promisiuni fără acoperire", iar situaţia institutului este aceeaşi, respectiv IPCUP, aflat în subordinea Ministerului Economiei, nu are reprezentant legal, nu are consiliu de administraţie, iar clădirea institutului este debranşată de la utilităţi.

"La ora actuală, având în vedere că toate promisiunile făcute de autorităţile statului că situaţia se va rezolva au fost doar vorbe în vânt şi că niciuna dintre ele nu s-a concretizat şi nici nu este pe cale să se concretizeze, înţelegem că scopul acestor tergiversări este ca să dispărem pe cale naturală. Singurul lucru de interes, mai ales pentru autorităţile locale, conform declaraţiilor din mass-media, este clădirea pentru sediul organismelor viitoarei regiuni care se preconizează a se înfiinţa cu capitala la Ploieşti. Această clădire a fost întreţinută din banii institutului, impozitele le-am plătit noi, s-au făcut numeroase modernizări tot din banii munciţi de noi! Având în vedere cele de mai sus şi pentru a «elibera» mai repede clădirea, propunem aprobarea prezentei cereri de eutanasiere" se arată în finalul solicitării salariaţilor.

Salariaţii IPCUP Ploieşti au trimis această solicitare Prefecturii Prahova.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Mihai Condrescu, a confirmat că instituţia a primit prin e-mail cereri din partea a trei salariaţi ai IPCUP Ploieşti, însă a precizat că nu poate face public conţinutul cererilor primite de instituţie din partea cetăţenilor.

"Cele trei cereri au primit numere de înregistrare, la fel ca oricare altă petiţie. Ele vor urma un circuit în interiorul instituţiei, iar cei care le-au depus vor primi răspuns în termenul legal de 30 de zile", a spus Mihai Condrescu.

Angajaţii IPCUP Ploieşti protestează, marţi, pentru a doua zi consecutiv, în faţa Palatului Administrativ din centrul Ploieştiului, unde îşi au sediul Prefectura Prahova, Consiliul Judeţean, Primăria Ploieşti şi cabinete parlamentare.

Protestul este autorizat, reprezentanţii angajaţilor institutului obţinând autorizaţie pentru proteste începând de luni, 22 aprilie, şi până în 15 mai, cu excepţia zilelor de sâmbătă, duminică, 1 Mai şi Paşte.

În 3 aprilie, Prefectura Prahova anunţa, printr-un comunicat de presă, că Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Utilaj Petrolier IPCUP Ploieşti, aflat în prezent în subordinea Ministerului Economiei, va fi transformat în societate comercială cu capital integral de stat.

Conform comunicatului dat publicităţii de Prefectură la începutul acestei luni, "a fost redactat textul proiectului de Hotărâre de Guvern privind înfiinţarea SC IPCUP Engineering SA, societate comercială pe acţiuni, cu capital integral de stat, reprezentat de Ministerul Educaţiei Naţionale", urmând ca această hotărâre să fie promovată "în una din următoarele şedinţe de Guvern” şi să "lămurească" situaţia juridică şi administrativă a institutului IPCUP şi a salariaţilor acestuia.

Decizia ca IPCUP să fie transformat în societate comercială a fost luată după luni de discuţii între reprezentanţii Prefecturii Prahova, cei ai Ministerului Economiei şi angajaţii institutului şi în condiţiile în care cercetătorii de la IPCUP Ploieşti nu au mai primit salariile din octombrie 2010, iar institutul are conturile blocate de ANAF, înregistrând o datorie de câteva milioane de euro către bugetul de stat dar şi către salariaţi.

Anul trecut cercetătorii de la IPCUP au primit doar două salarii, aferente unei lucrări realizate şi predate către un beneficiar.

În prezent, clădirea în care funcţionează institutul, situată în zona de sud a municipiului Ploieşti, o clădire cu şapte etaje şi care se întinde pe aproximativ 3.000 de metri pătraţi, este debranşată de la toate utilităţile, iar conturile IPCUP sunt blocate de ANAF pentru o datorie de aproximativ 20 de milioane de lei, sume datorate bugetului de stat, dar şi salariaţilor, a afirmat Constantin Zaharia, reprezentant al salariaţilor de la IPCUP şi unul dintre semnatarii "cererii colective de eutanasiere".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici