Prima pagină » Social » Fiul lui Ilie Dumitrescu a fost prins: era căutat după ce a fugit de la locul accidentului / Toto Dumitrescu a fost reţinut pentru 24 de ore

Fiul lui Ilie Dumitrescu a fost prins: era căutat după ce a fugit de la locul accidentului / Toto Dumitrescu a fost reţinut pentru 24 de ore

Fiul lui Ilie Dumitrescu a fost prins. Era căutat după ce ar fi provocat un accident grav în cartierul Primăverii din Capitală şi ar fi fugit.

UPDATE: Toto Dumitrescu a fost reţinut după accidentul din weekend

Toto Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost reţinut, marţi, după ce a fost implicat în accidentul din weekend şi a plecat de la locul evenimentului rutier.

Potrivit Brigăzii Rutiere, bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Știrea inițială

„În urma activităților procedurale desfășurate de polițiștii Brigăzii Rutiere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost depistat și se afla în custodia polițiștilor din cadrul Brigăzii Rutiere”, transmite Brigada Rutieră.

Este vorba despre fiul lui Ilie Dumitrescu, actorul Toto Dumitrescu. Acesta ar fi provocat un accident grav în cartierul Primăverii din Capitală şi ar fi fugit.

Poliţiştii nu l-au găsit la locul accidentului, însă a fost identificat de martori şi, potrivit unor surse, poliţiştii au stabilit că el a fost la volanul maşinii.

O femeie a ajuns la spital în urma accidentului. De asemenea, trei maşini au fost avariate.