Cine era tânărul care a provocat accidentul în care au murit 6 oameni: Avea 28 de ani şi lucrase pe nave de croazieră

Tânărul care a postat pe internet un mesaj în care îşi lua adio de la cunoscuţi, spunând că pleacă "într-o lume mai bună", după care a intrat cu maşina pe contrasens, pe DN 1, provocând un accident în care el şi alte cinci persoane au murit, lucrase pe vase de croazieră în ultimii ani.

20804 afișări
Imaginea articolului Cine era tânărul care a provocat accidentul în care au murit 6 oameni: Avea 28 de ani şi lucrase pe nave de croazieră

Cine este tânărul care a provocat accidentul în care au murit 6 oameni: Avea 28 de ani şi lucrase pe nave de croazieră (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

George Dumitru, în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti, lucrase în ultimii ani pe vase de croazieră şi văzuse aproape întreaga lume, spun membrii familiei şi apropiaţi ai acestuia.

De altfel, pe contul său de Facebook, tânărul a postat în ultimii trei ani sute de fotografii din destinaţii precum Brazilia, Polul Nord, Italia, Grecia, Turcia.

În aceste zile, tânărul era în concediu acasă, iar vecinii săi din Bucureşti spun că săptămâna trecută l-au văzut cu prietena lui şi că cei doi nu păreau să aibă probleme.

Cu o zi înainte de producerea accidentului, George Dumitru postase pe contul de Facebook o invitaţie către prieteni într-un club din Bucureşti.

Sâmbătă după-amiază, tânărul a postat pe contul său de pe reţeaua de socializare mesajul prin care lăsa să se înţeleagă că va face un gest extrem, mesajul fiind postat din judeţul Prahova, dintr-o localitate apropiată locului accidentului. Familia sa care a văzut mesajul a intrat în alertă şi a încercat să îl contacteze pe bărbat, însă acesta îşi închisese telefonul, spun membrii familiei.

Potrivit acestora, se pare că, după ce a postat acest mesaj, George Dumitru a plecat către munte, iar când a provocat accidentul se întorcea dinspre Braşov.

Conform datelor furnizate de Poliţia Prahova, în autoturismul BMW care circula regulamentar şi care a fost izbit violent de maşina bărbatului se aflau un bărbat din Câmpina, în vârstă de 44 de ani, împreună cu fiul său în vârstă de 12 ani, care locuiau în comuna Băneşti, lângă Câmpina. Cu cei doi se mai aflau în maşină un prieten al şoferului, în vârstă de 40 de ani şi două femei, în vârstă de 38 şi 19 ani. Cunoscuţi ai acestora spun că cei cinci se întorceau de la pescuit şi mai aveau câţiva kilometri până acasă.

Gestul lui George Dumitru a provocat numeroase reacţii pe internet, zeci de persoane postând comentarii la mesajul prin care cel care a provocat accidentul anunţa că pleacă "într-o lume mai bună" şi îşi cerea iertare în faţa lui Dumnezeu pentru "ceea ce face".

Mulţi dintre cei care au comentat gestul acestuia se declară revoltaţi. "Doar Dumnezeu ne poate judeca. Dar ceea ce a făcut acest inconştient este revoltător. A curmat cinci vieţi nevinovate. Ce vină aveau ei? Dumnezeu să-i ierte!" este unul dintre comentarii.

O femeie care susţine că la scurt timp de la producerea accidentului a trecut pe DN 1 arată că la locul accidentului a fost "un adevărat carnagiu", ea spunând că imaginile "şocante" pe care le-a văzut o vor urmări mult timp.

"Din nefericire, am ajuns în acel loc la câteva minute de la producerea accidentului. Un adevărat carnagiu, imagini şocante care mă vor marca mult timp de acum înainte. Multe vieţi curmate din cauza unui inconştient îndrăgostit care putea să-şi curme viaţa în cu totul alt mod. De ce să plătească atâţia oameni pentru decepţia lui în dragoste? Cu ce au greşit aceşti oameni? Am petrecut ieri o zi frumoasă alături de familia mea, în Sinaia, dar din păcate această zi s-a terminat în momentul când am ajuns la faţa locului. Îmi pun neîncetat întrebarea: dacă era maşina noastră în locul celei accidentate? Dacă eram acolo cu câteva momente mai devreme? Dacă...dacă... Nu pot decât să-i mulţumesc bunului Dumnezeu că a avut grijă de noi, dar în acelaşi timp nu pot să nu mă gândesc la familiile celor în cauză. Dumnezeu să le dea putere să treacă peste această tragedie şi să lumineze, în fiecare zi, minţile celor care se urcă la volan. Dumnezeu să-I odihnească în pace!!!!", a scris femeia.

De asemenea, sunt şi oameni care atrag atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă depresia: "În urma acestui mesaj au murit 6 persoane. George Dumitru, care s-a sinucis aseară, intrând pe contrasens şi omorând alte 5 persoane (dintre care 2 copii), care erau în cealaltă maşină. Doamne fereşte de depresie! În România e o mentalitate greşită, şi anume ruşinea de a merge la psiholog. Din păcate, se ajunge la aceste rezultate. Dumnezeu să-i ierte!".

Prietenii tânărului se arată şocaţi de gestul acestuia şi transmit mesaje de condoleanţe familiei sale: "Prieten drag, cu tine am început copilăria, cu tine am mâncat, am dormit, am râs, am plâns, pot spune că am făcut aproape tot împreună şi sincer mă gândeam că vom merge la nunţile noastre şi că vom plimba copiii în parc, însa.... mi-e greu să cred că nu mai eşti. Ai ales să ne părăseşti pe toţi brusc, fără a ne spune durerea ta pe care acum ai împărţit-o în atâtea suflete care nu erau pregătite de o aşa suferinţă şi pierdere. Nu o să te uit niciodată. Dumnezeu să te ierte".

Accidentul a avut loc sâmbătă seară, pe Drumul Naţional 1, la kilometrul 81, la ieşirea din Ploieşti spre Braşov.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, vina pentru producerea accidentului aparţine tânărului de 28 de ani, care conducea un autoturism Proton şi care a intrat pe contrasens, unde a lovit autoturismul BMW X3 în care se aflau cele cinci persoane.

Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Prahova care au intervenit la locul accidentului în urma unui apel la 112 au afirmat că niciunul dintre cei şase nu a avut nicio şansă de supravieţuire.

"În momentul în care au ajuns ambulanţele acolo era un adevărat carnagiu", a declarat unul dintre medicii de la Ambulanţa Prahova, precizând că a fost nevoie de câteva zeci de minute pentru ca cele şase victime să fie scoase dintre fiarele maşinilor strivite.

Principala ipoteză luată în calcul de anchetatori este că tânărul ar fi încercat să se sinucidă, intrând cu maşina pe contrasens, însă cercetările în acest caz continuă. Ipoteza a fost conturată după ce George Dumitru a lăsat pe contul său de Facebook mesajul prin care îşi adio de la cunoscuţi.

"Aveţi grijă de voi prieteni, amici, cunoştinţe! Eu plec într-o lume mai bună şi aveţi grijă pe cine iubiţi să nu păţiţi la fel ca mine! Vă iubesc pe toţi! Iartă-ma, Doamne, pentru ceea ce fac, dar aşa nu mai rezist să trăiesc", este mesajul postat de bărbat pe contul său de Facebook, mesaj care însoţeşte trei fotografii ce reprezintă un colaj de imagini în care apare alături de o tânără. Una dintre fotografiile postate pe reţeaua de socializare se găsea în maşina bărbatului în momentul în care a avut loc accidentul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici