Circulaţie restricţionată pe Centura de Nord a Craiovei, după ce un TIR a rămas suspendat - FOTO

Circulaţia rutieră pe pasarela care face legătura între Centura de Nord a Craiovei şi Drumul Naţional 6 se desfăşoară alternativ, pe un sens de mers, după ce un TIR a rămas suspendat pe aceasta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

354 afișări
Imaginea articolului Circulaţie restricţionată pe Centura de Nord a Craiovei, după ce un TIR a rămas suspendat - FOTO

Circulaţie restricţionată pe Centura de Nord a Craiovei, după ce un TIR a rămas suspendat - FOTO (Imagine Shutterstock / Mediafax Foto)

Potrivit poliţiştilor, şoferul TIR-ului, un bărbat de 49 de ani, care se deplasa spre Filiaşi pe Drumul Naţional 65F, a pierdut controlul volanului la intrarea pe pasarela care face legătura cu DN 6.

"Într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, pierzând controlul asupra direcţiei de mers. Iniţial a lovit bordura din partea dreaptă, apoi a ricoşat în partea stângă, unde a lovit parapetul metalic. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. A fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 750 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Alin Apostol.

Circulaţia rutieră pe pasarelă se va desfăşura alternativ, pe câte un singur sens, până ce TIR-ul va fi preluat de o macara.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici