CNAS: Taxele între 10 şi 50 de lei pentru consultaţii fără programare la medici sunt ilegale

Medicii de familie din Policlinica Vitan percep taxe cuprinse între 10 lei şi 50 de lei pentru consultaţiile fără programare, valoarea acestora fiind chiar dublă în cazul specialiştilor, taxele fiind apreciate ca ilegale de CNAS care spune că va trimite o echipă de control în respectiva unitate.

1289 afișări
Imaginea articolului CNAS: Taxele între 10 şi 50 de lei pentru consultaţii fără programare la medici sunt ilegale

CNAS: Taxele între 10 şi 50 de lei pentru consultaţii fără programare la medici sunt ilegale (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

În Policlinica Vitan, marţi, pe aproape toate uşile cabinetelor, puteau fi citite "anunţuri importante" privind consultaţiile fără programare pentru persoane neasigurate sau pentru diverse servicii.

Conform noului contract CNAS, se vor acorda maximum 20 de consultaţii zilnic cu programare, în prealabil. Consultaţiile peste numărul 20 vor fi cu plată, iar medicii nu vor putea elibera reţete compensate, bilete de trimitere, adeverinţe, potrivit anunţurilor.

Valoarea consultaţiilor fără programare pentru pacienţii înscrişi pe lista unui medic oscilează în Policlinica Vitan între 10 lei şi 50 de lei, pentru cei neînscrişi pe liste ajunge la 50 de lei, consultaţia homeopată costă 80 de lei şi adeverinţă medicală 10 lei, în timp ce o consultaţie la domiciliu este 80 de lei. De asemenea, bolnavii care vor solicita o consultaţie psihiatrică fără bilet de trimitere vor plăti 50 de lei.

Medicii au refuzat să vorbească despre aceste sume afişate pe uşi. Totuşi, unul dintre medici a spus aproape strigând în timp ce intra în fugă într-o încăpere aflată sub cheie că trebuie să îl plătească şi pe el cineva dacă nu o face CASMB. "Trebuie să mănânc şi eu dacă nu plăteşte CNAS. Alţii au spus că taxa a fost pusă ca să îi disciplineze pe bolnavi", a invocat medicul.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a susţinut că aceste taxe sunt ilegale.

"Aceste taxe sunt ilegale. Voi trimite urgent control la Policlinică. Ei pot face câte consultaţii vor pe bani, dar în afara programului de lucru", a subliniat Duţă.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a infirmat anterior problema "consultaţiei nr. 21" pe care pacienţii să o plătească, explicând că sunt acceptate consultaţii cu bani la medicul de familie la cererea expresă a bolnavului care nu este urgenţă medicală sau caz acut, dar acestea nu vor fi decontate de CNAS.

"Nu există problema consultaţia nr. 21. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) infirmă problema consultaţiei nr. 21 asigurându-i pe toţi cei implicaţi că numai prin utilizarea unor metode moderne care să fie corect înţelese, universal acceptate şi onest aplicate pacientul român beneficiază de toate serviciile medicale şi medicamentele la care are dreptul", a declarat, în urmă cu două săptămâni, agenţiei MEDIAFAX, directorul CNAS, Adina Geană.

Ea a făcut această precizare după ce a primit informaţii că există multe neînţelegeri privind "consultaţia nr. 21" şi chiar că ar fi existat situaţii în care ar fi fost percepute taxe pentru acestea.

Medicii de familie explicau, în luna aprilie, că potrivit contractului cadru un medic de familie trebuie să fie prezent cinci ore la cabinet şi să facă două ore de teren, CNAS decontându-i 20 de consultaţii pe zi (15 minute pentru un pacient) şi în medie o deplasare la domiciliu pe zi cu o valoare de 15 lei.

Tot ei spuneau atunci că în cazul în care la medicul de familie se prezintă o persoană fără programare, aceasta poate fi reprogramată, iar dacă cere să fie consultată în aceeaşi zi, atunci are obligaţia să aştepte să se încheie lista cu programări, după care va putea fi consultată, dar contra cost.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici