Cod roşu de alertă pe toate aeroporturile din România în urma atentatului din Bulgaria

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat, joi, la Constanţa, că a fost instituit codul roşu pe toate aeroporturile din ţară în urma atentatului din Bulgaria.

694 afișări
Imaginea articolului Cod roşu de alertă pe toate aeroporturile din România în urma atentatului din Bulgaria

Cod roşu de alertă pe toate aeroporturile din România în urma atentatului din Bulgaria (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)

"Da, este cod roşu pe toate aeroporturile din România. Imediat, aseară, după ce s-a întâmplat evenimentul s-a luat această masură, deci atenţia este sporită. Sunt măsurile maxime de siguranţă luate şi este normal, în cazuri de urgenţă aşa se procedează", a afirmat Silaghi.

Opt persoane au fost ucise, iar 37 rănite în urma unui atac terorist comis miercuri la aeroportul din Burgas, când un autocar care transporta turişti israelieni către staţiunea Sunny Beach a explodat.

Atentatul din Bulgaria a fost unul dintre subiectele şedinţei de joi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, de la Palatul Cotroceni.

Joi, premierul a spus, pe Autostrada Soarelui, că la CSAT se va discuta despre tragedia de la Burgas şi despre măsurile pe care România trebuie să le ia, existând anumite proceduri în astfel de situaţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici