Curtea de Apel Craiova a majorat pedeapsa la închisoare de la şapte ani la zece ani pentru Bercea Mondial

Curtea de Apel Craiova a majorat, vineri, pedeapsa la închisoare cu executare de la şapte ani şi şase luni la zece ani în cazul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru tentativă de omor calificat, în dosarul în care acesta este acuzat că şi-ar fi înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011.

236 afișări
Imaginea articolului Curtea de Apel Craiova a majorat pedeapsa la închisoare de la şapte ani la zece ani pentru Bercea Mondial

Bercea Mondial (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au majorat, vineri, pedeapsa la închisoare cu executare de la şapte ani şi şase luni la zece ani în cazul lui Sandu Anghel, acuzat de tentativă de omor calificat şi încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, pedepsele au fost majorate şi pentru fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, care a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare în acelaşi dosar, fiind acuzat de complicitate la tentativă de omor calificat, dar şi pentru soţia acestuia, Fănica Anghel, condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru instigare la mărturie mincinoasă şi mărturie mincinoasă.

"Magistraţii au decis o pedeapsă rezultantă de zece ani cu executare pentru Sandu Anghel. Hotărârea abia a fost pronunţată, nu a fost motivată, însă în cauză s-a declarat un apel şi de către Parchet. S-au schimbat două încadrări juridice, la modul că s-a reţinut forma continuată la o infracţiune, ca şi în cazul inculpatei Fănica Anghel, unde s-a reţinut forma continuată, contopeşte pedepsele obligând inculpata la o pedeapsă de un an, în regim de detenţie. Hotărârea nu este definitivă. Dacă se declară recurs, calea de atac suspendă executarea", a declarat Cosmin Mitrache, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În februarie 2012, Tribunalul Olt l-a condamnat pe Bercea Mondial la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor calificat. Tot atunci, magistraţii i-au condamnat pe Florin Anghel la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar pe Fănica Anghel la trei luni de închisoare cu suspendare.

Ulterior, decizia Tribunalului Olt a fost contestată.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost arestat preventiv în 20 februarie 2011, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, pe Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

În aprilie 2011, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova i-au mai trimis în judecată pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pe soţia interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

Bercea Mondial a fost condamnat, în 18 aprilie 2013, de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare, într-un alt dosar în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Ancheta a stabilit că, în perioada 2001-2005, Bercea Mondial a acordat, sub formă de avans, marfă şi împrumuturi financiare în sumă de 50.803.591.400 de lei vechi (peste 1.000.000 de euro), în condiţiile în care între societăţile administrate de acesta şi firmele beneficiare nu s-au derulat tranzacţii comerciale. Totodată, a ridicat din conturile societăţilor administrate în baza unor documente fictive suma de 1.840.000,40 lei, reprezentând salarii.

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici