Doi administratori ai Alfredo Foods şi alte două persoane, arestaţi pentru evaziune de 12 milioane de euro

Mihai Cristian Dărmănescu şi Florin Daniel Nistor, asociaţi şi administratori ai Alfredo Foods, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de produse alimentare din România, şi alte două persoane au fost arestaţi în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală de 12 milioane de euro.

4580 afișări
Imaginea articolului Doi administratori ai Alfredo Foods şi alte două persoane, arestaţi pentru evaziune de 12 milioane de euro

Mihai Cristian Dărmănescu şi Florin Daniel Nistor (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Tribunalul Bucureşti a admis propunerea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bucureşti şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mihai Cristian Dărmănescu, Florin Daniel Nistor, Mihael Voicu şi Cătălin Leonte, toţi patru fiind reţinuţi marţi.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va stabili definitiv dacă cei patru vor rămâne în arest preventiv, vor fi cercetaţi în arest la domiciliu sau dacă în cazul lor se va lua măsura controlului judiciar.

În acelaşi dosar, procurorii DIICOT au dispus cercetarea sub control judiciar a lui Hesham Hussein Ahmed Soliman, Murat Pasa, Al Madfai A H Jankeer, Cem Karatas, Fakdet Tadal, Muzaffer Kerkutlu, Elena Daniela Bîsceanu, Daniela Mihaela Nica şi Mirela Iolanda Secelean.

Anchetatorii fac cercetări şi cu privire la alte persoane, inclusiv în calitate de suspecţi, urmând să stabilească participaţia penală şi vinovăţia fiecărui membru al grupului infracţional investigat în acest dosar.

Cercetările penale sunt efectuate în dosarul în care, marţi, au fost făcute 23 de percheziţii domiciliare şi la sediile sociale ale unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa şi Bacău, suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii au suspiciuni că în perioada 2009-2010, reprezentanţii legali ai firmelor Alfredo Fresh şi Alfredo Foods au constituit un grup infracţional organizat, împreună cu mai multe persoane, pentru a crea circuite financiare fictive, cu ajutorul cărora cele două societăţi comerciale să nu mai plătească TVA aferentă comercializării pe piaţa internă a produselor alimentare achiziţionate din spaţiul intracomunitar.

"În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că membrii grupului infracţional au creat un mecanism extrem de bine pus la punct, înfiinţând pe teritoriul României, prin intermediul mai multor persoane, zeci de societăţi comerciale cu un comportament de tip «fantomă», care funcţionau o scurtă perioadă de timp, fiind interpuse în raporturile comerciale dintre furnizorii reali de marfă din Uniunea Europeană şi beneficiarii finali SC Alfredo Fresh SRL şi SC Alfredo Foods SRL", conform DIICOT.

Societăţile "fantomă", interpuse în lanţurile comerciale între furnizorii din spaţiul comunitar şi societăţile beneficiare SC Alfredo Fresh SRL şi SC Alfredo Foods SRL, fie nu au funcţionat la sediile sociale declarate, fie contractele privind sediile sociale erau expirate, multe dintre acestea neavând puncte de lucru şi nici salariaţi. Sediile sociale erau formale, de cele mai multe ori fiind sediile unor cabinete de avocatură şi utilizate exclusiv pentru primirea corespondenţei, a arătat sursa citată.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că, în activitatea infracţională, aceste firme au fost folosite pentru a simula tranzacţii comerciale. Acestea erau interpuse între un furnizor extern şi societatea care reprezenta adevăratul beneficiar al tranzacţiei. După o perioadă de timp, societăţile erau cesionate, de regulă tot unor cetăţeni străini, care deţineau calitatea de asociat sau administrator la mai multe societăţi comerciale şi care părăseau teritoriul ţării la scurt timp după preluarea societăţilor.

Potrivit sursei citate, societăţile erau înfiinţate, de regulă, pe numele unor persoane greu de identificat, având cetăţenie străină sau pe numele unor persoane apropiate liderilor grupului infracţional, care acceptau să figureze în calitate de asociat sau administrator, în schimbul unor sume de bani.

Prejudiciul produs de cele două societăţi comerciale, prin neplata către bugetul de stat a impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, este de aproximativ 12 milioane de euro, potrivit evaluărilor DIICOT.

În acest dosar, anchetatorii au pus sechestru pe mai multe bunuri, pentru a recupera prejudiciul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici