Două măicuţe au provocat scandal în Vaslui, după ce au agresat o femeie cu un copil şi au împins un bărbat pe şinele de tren/ Politişti fac cercetări | VIDEO

Două femei îmbrăcate în haine bisericeşti sunt vizate în două dosare penale deschise de către poliţiştii din Vaslui, după ce au agresat o femeie pe strađă şi au împins un bărbat pe şinele de tren. Victimele celor două măicuţe sunt în afara oricărui pericol.

4028 afișări
Imaginea articolului Două măicuţe au provocat scandal în Vaslui, după ce au agresat o femeie cu un copil şi au împins un bărbat pe şinele de tren/ Politişti fac cercetări | VIDEO

Sursa FOTO: Captură video

Politişti vasluieni fac cercetări în două dosare penale de loviri şi alte violenţe, după ce două măicuţe aflate în trecere prin Vaslui au provocat scandal, au lovit o persoană şi au împins un bărbat în faţa unui tren în gara din oraş.

Primul incident în care s-au sesizat poliţiştii a avut loc luni în jurul orelor prânzului, când cele două femei îmbrăcate în straie bisericeşti au agresat o femeie care mergea pe stradă alături de copilul ei.

Sursa VIDEO: Vremea Nouă Youtube

„M-au împins pe stradă, Alex ( n.r. copilul femeii) care era în stânga mea pe bicicletă a căzut, aşa tare m-a împins de am căzut peste el... cea care e cu fata aia e nebun. Când m-am luat de ea, brusc nu mai auzea, nu mai vedea... m-am certat singură, practic. Iar cealaltă, brusc vorbea la telefon deşi nici nu formase vreun nunmăr, nici nu îi sunase", scrie pe reţelele de socializare femeia care a fost agresată de cele două maici.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, la sesizarea femeii.

Cel de-al doilea incident a avut loc luni seară, în gara din Vaslui. Potrivit unor comentarii de pe reţelele de socializare, femeile au împins pe sinele de tren un bărbat şi au scuipat un aparat de cafea de pe peron pentru că pe acesta era o fotografie cu o femeie.

„Incidentul a avut loc în gara Vaslui, aseară (n.r. luni seară ) la ora 20.04. Se fac cercetări şi se va întocmi dosar penal pentru loviri şi alte violenţe", au declarat reprezentanţii IPJ Vaslui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici