Dragnea: Nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale/ Ce spune liderul PSD despre susţinerea în funcţie a lui Mugur Isărescu

Liviu Dragnea a declarat, după întâlnirea pe care a avut-o cu Mugur Isărescu, că i-a transmis guvernatorului BNR că "nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale", precizând că Isărescu are sprijin total din partea lui.

1153 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale/ Ce spune liderul PSD despre susţinerea în funcţie a lui Mugur Isărescu

Dragnea: Nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale/ Ce spune liderul PSD despre susţinerea în funcţie a lui Mugur Isărescu

"I-am spus domnului guvernator că, contrar celor ce sunt spune în spaţiul public de unii cu funcţii foarte înalte şi funcţii foarte înalte, nu există nicio intenţie să preia controlul Băncii Naţionale, ba dimpotrivă. Domnul guvernator are, aşa cum a avut dintotdeauna din partea mea şi mi-am exprimat-o şi public sprijin total. Au fost perioade , dacă mai ţineţi minte, cînd era supus unui atac serios şi eu am ieşit, fără niciun fel de ezitare să îl sprijin, pentru că Banca Naţională este o instituţie sănătoasă, o instituţie importantă, un pilon fundamental al stabilităţii. (...)Iar conducerea Băncii Naţionale este o conducere cu experienţă şi foarte multă expertiză", a spus Liviu Dragnea la finalul întâlnirii cu Mugur Isărescu şi premierul Vioirca Dăncilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici