- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Evacuare la metrou: Călătorii unui tren, evacuaţi în zona Dristor
Călătorii dintr-un metrou au fost evacuaţi fără incidente, duminică, în jurul orei 12.30, în zona staţiei Dristor, după ce trenul a ajuns într-o zonă neutră "nelimentată cu energie electrică", a afirmat Gheorghe Udrişte, directorul Metrorex.
Călătorii au fost evacuaţi printr-un tunel, susţin pasagerii.
Gheorghe Udrişte a spus că trenul a ajuns într-o "zonă neutră, nealimentată cu energie electrică", iar călătorii au fost evacuaţi imediat pentru a nu sta în tren, până ar fi ajuns o altă garnitură la faţa locului.
Potrivit directorului general Metrorex, nu au fost înregistrate incidente, iar circulaţia metroului se desfăşoară în condiţii normale.
-
Liderii politici din Grecia au încheiat acordul privind reformele şi măsurile de austeritate
Economic astăzi, 16:27
Liderii politici din Grecia au încheiat acordul privind reformele şi măsurile de austeritate necesare obţinerii celui de-al doilea program de susţinere financiară de 130 de miliarde de euro, cu câteva ore înainte de o reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro, au declarat surse guvernamentale. citeşte tot
-
Baconschi: Zi decisivă în evoluţia României! Guvernul Ungureanu poate deschide un nou ciclu politic
Politic astăzi, 16:11
Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi consideră că astăzi este o zi decisivă pentru evoluţia României şi că instalarea Guvernului Ungureanu poate deschide un nou ciclu politic. citeşte tot





Nu exista comentarii